Sesiunea parlamentară de toamnă care începe azi se anunţă a fi una tensionată, puterea fiind ameninţată cu o nouă moţiune de cenzură, după ce remanierea unor miniştri va fi devenit fapt.
Opoziţia lasă totuşi o lună întreagă Guvernului înainte de a declanşa asaltul, PSD vorbind despre luna octombrie ca luna în care moţiunea de cenzură va fi depusă şi votată.
Este de aşteptat, în perspectiva moţiunii de cenzură, ca presiunea asupra parlamentarilor să crească, nefiind excluse plecări dinspre PDL spre independenţi (cum au fost cazurile democrat-liberalilor Călin Potor sau Georgică Severin) sau dinspre independenţi către PSD sau PNL. Potrivit estimărilor PSD, Opoziţia ar mai avea nevoie de 23 de parlamentari ai arcului guvernamental care să voteze moţiunea de cenzură, conducerea social-democraţilor fiind mandatată explicit să negocieze "individual" cu senatorii şi cu deputaţii pro-guvernamentali.
Până la depunerea moţiunii de cenzură, presiunea asupra Executivului se va face prin iniţierea a două moţiuni simple, una care îl vizează pe ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, şi care va fi dezbătută de deputaţi, şi alta la Senat, care va critica problemele sistemului sanitar şi îl va avea drept ţintă pe ministrul de resort, Cseke Attila. În plus, liberalii au anunţat depunerea unei moţiuni simple la Camera Deputaţilor, pe Muncă.
PSD a început cu o zi mai devreme pregătirile pentru sesiune, ieri cele două grupuri parlamentare alegându-şi structurile de conducere, operaţiune care, de regulă, se făcea în prima zi de sesiune. Surpriza nu a fost atât înlocuirea lui Viorel Hrebenciuc de la şefia deputaţilor, locul de lider de grup fiind luat de Mircea Duşa, căci Hrebenciuc anunţase deja de la debutul sesiunii trecute, când cu greu şi-a menţinut funcţia, că se gândea să renunţe. "Rămân însă negociatorul PSD", a anunţat ieri Hreben