O găsesc pe prispa casei din chirpici. Stă sprijinită în tocul uşii şi mănâncă pufuleţi. Mă apropii uşor de ea, însă nu mă vede.
Mamaie, mă cheamă Cristina şi sunt ziaristă. Am venit cu nişte oameni buni la suflet care aduc ajutoare oamenilor din sat.
Fata mea, auz tot, doar că nu mai văz nimic, de la bătrâneţile astea grele, dar ce mai contează, îmi răspunde ea, zâmbind. Eu aştept doar să mor.
Mamaia e oarbă de mulţi ani şi e singură pe lume.
Am avut mamă, tată, fraţi şi surori. Dar toţi s-au dus pe rând, Dumnezeu să îi aibă în pază.
Şi matale câţi ani ai?
Eu. 97, păcatele mele. Dar mi-au ajuns. Vreau să mor, că nu mai pot să trăiesc. Mi-a ajuns, maică, mi-a ajuns.
Păi, şi soţ ori copii ai avut? Că nu ai zis nimic de asta.
N-am avut, fata mea, n-am avut.
Cum aşa? N-ai vrut matale sau de ce?
Aşa a fost să fie, fata mea. Trebuia să mă mărit când eram tânără, dar mi-a plecat omu’ la război şi nu s-a mai întors…. Şi, apoi, fata mea, nu mi-a mai plăcut niciunul. După el am jelit, după el încă jelesc… Vreau să mă duc după el. Poate îl găsesc la fel de tânăr…
continuare pe www.hurdubaia.ro Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
O găsesc pe prispa casei din chirpici. Stă sprijinită în tocul uşii şi mănâncă pufuleţi. Mă apropii uşor de ea, însă nu mă vede.
Mamaie, mă cheamă Cristina şi sunt ziaristă. Am venit cu nişte oameni buni la suflet care aduc ajutoare oamenilor din sat.
Fata mea, auz tot, doar că nu mai văz nimic, de la bătrâneţile astea grele, dar ce mai contează, îmi răspunde ea, zâmbind. Eu aştept doar să mor.
Mamaia e oarbă de mulţi ani şi e singură pe lume.
Am avut mamă, tată, fraţi şi surori. Dar toţi s-au dus pe rând, Dumnezeu să îi aibă în pază.
Şi matale câţi ani ai?
Eu. 97, păcatele mele. Dar mi-au ajuns. Vreau să mor, că nu mai pot să trăiesc. Mi-a ajuns, ma
