Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foamea, noua armă în lupta cu somnul

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Faceţi eforturi pentru a rezista târziu în noapte? Mai gândiţi-vă dacă vă doriţi gustări dulci pentru a vă ţine treaz! Un nou studiu făcut pe musculiţe de oţet (Drosophila melanogaster, denumite popular „beţive") indică faptul că un creier obosit, lipsit de somn, este menţinut în stare de alertă de foame, scrie LiveScience.

O cercetare ale cărei rezultate au fost publicate recent în revista „PLoS Biology" a analizat efectele înfometării asupra unor musculiţe de oţet modificate genetic pentru a deveni sensibile la privarea de somn. „Beţivele" somnoroase care au fost lipsite şi de mâncare au rămas treze mai mult decât cele cărora li s-a dat să mănânce.Musculiţele hămesite au trăit, de asemenea, mai mult. Unele au supravieţuit până la 28 de ore, de trei ori mai mult decât cele care au avut acces la mâncare.

„Dintr-o perspectivă evoluţionistă, demonstraţia are sens", spune coautorul studiului, Matt Thimgan, cercetător la Universitatea din Washington, SUA. „Dacă ţi-e foame, vrei să deţii controlul pentru a-ţi mări şansele de a găsi o sursă de hrană, în loc să devii, la rândul tău, hrană pentru altcineva".

Un management special al lipidelor

Cercetătorii au mai descoperit, de asemenea, o genă care are putea explica abilitatea musculiţelor de oţet de a rezista la efectele lipsei de somn. Aceasta le ajută pe „beţive" să aplice un management special de stocare şi de utilizare a lipidelor la nivelul creierului.

În timp ce studiul poate adăuga o nouă perspectivă asupra importanţei somnului în viaţa oamenilor şi asupra sănătăţii lor, cercetătorii au avertizat că descoperirile lor nu reprezintă o recomandare de a sări peste cină pentru a putea rămâne treaz toată noaptea - în cele din urmă, şi musculiţele somnoroase, şi cele flămânde au murit!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum o ora
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Alegeri parlamentare 2024 în Diaspora: Peste 100.000 de alegători şi-au exprimat opţiunea de vot

Mediafax acum 55 minute
Numărul românilor care au votat în străinătate pentru alegerile parlamentare a ajuns la 100.000, la ora 17:10. Secţiile de votare din străinătate sunt deschise sâmbătă până la ora 21:00, iar duminică între orele 7:00 şi 21:00, ora locală. Votul în D

Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor

Mediafax acum 27 minute
„Procesele-verbale de renumărare au fost semnate de către membrii Biroului Electoral Judeţean nr. 11 Caraş-Severin, cu excepţia celor de la USR şi AUR”, se arată în comunicat. Potrivit BEJ Caraş-Severin, cele două partide „au motivat refuzul prin fa

O femeie și un bărbat, surprinși de o avalanşă la Bâlea Lac! (FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
O femeie şi un bărbat au fost surprinşi, sâmbătă, 30 noiembrie 2024, de o avalanşă în Munţii Făgăraş, zona Bâlea Lac. Cele două persoane, o femeie de 49 de ani și un bărbat, erau echipate pentru iarnă, însă avalanșa i-a adus și aruncat peste stânci

Vlad Gheorghe anunță că a depus o plângere penală împotriva judecătorilor CCR din cauza amânării validării alegerilor prezidențiale: „Politrucii de la CCR nu au niciun temei pentru decizia lor de renumărare”

HotNews acum 3 ore
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, lider al partidului DREPT, a anunțat sâmbătă că a depus o plângere penală la Parchetul General împotriva judecătorilor de la Curtea Constituţională din cauza amânării validării rezultatului alegerilor prezidenți

USR spune că diferența dintre Lasconi și Ciolacu s-a mărit în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secții

HotNews acum 2 ore
Diferența între Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit cu peste 1.700 de voturi în favoarea candidatei USR, după renumărarea a 80% din secțiile de votare, transmite USR. Partidul spune că are aceste informații de la reprezentanții din birourile e

VIDEO Avertisment al Salvamont: Vreme rea la Cota 2000. Recomandăm retragerea imediată către Sinaia cu transportul pe cablu, nu pe schiuri

HotNews acum o ora
Salvamontiştii din Sinaia au avertizat, sâmbătă după-amiază, că la Cota 2000 vremea este rea, vizibilitatea fiind scăzută din cauza ceţii şi se semnalează ploaie îngheţată. Astfel, turiştii sunt sfătuiţi să înceapă coborârea spre Sinaia cu transport

Președintele AEP: Până duminică dimineață, toate voturile din țară vor fi renumărate

Gandul acum 2 ore
Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a anunțat sâmbătă, la Antena 3 CNN, că renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale a fost finalizată în peste jumătate dintre județele din România. El a adăugat că „pâ

Președintele AEP: „Nu s-a remarcat nicio modificare a ordinii candidaților”. Cum decurge procesul de renumărare a voturilor la alegerile prezidențiale

HotNews acum o ora
Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a afirmat că, până acum, nu s-a modificat ordinea candidaților din primul tur al alegerilor prezidențiale, în condițiile în care mai sunt de numărat voturi din două sau trei județe,

Prima secțiune a ”Scutului estic”, de la granița cu Rusia, este gata: ”Cel mai mare proiect de acest gen din istoria Europei după 1945”

Ziare.com acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă, 30 noiembrie, că primul tronson de fortificaţii cunoscut sub numele de „Scutul de Est” de-a lungul frontierelor Poloniei cu Rusia şi Belarus este gata şi că toate măsurile puse în aplicare de-a lungu

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°