La cei 46 de ani ai lui, cercetătorul ştiinţific în probleme de etnografie, Valeriu Leonov, angajat al ICEM Tulcea, nu se mai supără dacă oamenii îl numesc păpuşar, vânzător de legume, ecologist, călăuză deltaică, mare maistru în confecţionarea instrumentelor de suflat tradiţionale sau fotograf .
Nu a învinuit niciodată pe cineva că nu i-a oferit un post pe măsura înaltei calificări de inginer mecanic cu specializarea – material rulant de cale ferată, în oraşul natal, deşi în anii ’91, când a terminat facultatea, existau încă unităţi industriale unde şi-ar fi putut pune în valoare cunoştinţele.
„Deşi la terminarea studiilor am depus cereri la SNT, SIAJ, TRANSNAV, am aşteptat degeaba un răspuns favorabil. Nu puteam să stau cu mâinile în sân şi, prima dată, am vândut roşii şi vinete în piaţă. Marfa o cumpăram de la ferma fostei fabrici de conserve „Dunărea“ şi o vindeam cu amănuntul, pentru un mic profit, în piaţa de legume. Era o activitate de sezon şi trebuia să mai găsesc ceva pentru lunile de iarnă“.
Aşa a speriat „şomajul”
Când spaima de şomaj, o mare necunoscută pentru România, începuse să facă ravagii, inginerul Leonov s-a desprins în câştigător.
„O perioadă de timp am făcut păpuşi, marionete cu aţă pe care, cu puţin talent oricine putea să le pună în mişcare, deosebit de atrăgătoare pentru copii. Se vindeau foarte bine de Crăciun, dar şi în alte zile. Ce nu vindeam imediat, băgam în Consignaţie şi în timp, am avut un venit sigur. Aproape doi ani am trăit, şi nu rău, din practicile acestea“.
A găsit de lucru ca ajutor de mecanic pe o şalupă care făcea turism în Deltă. Un prieten transformase o barcă de salvare casată de IPO şi cu aceasta câştiga un ban plimbând turiştii. Prin ‘92 a fost solicitat ca specialist la un ONG de protecţia mediului, „ ECOS“ şi în scurt timp a fost ales preşedintele organizaţiei.
Gestionarul de
