Preşedintele PSD şi-a reafirmat susţinerea pentru Mircea Geoană, în calitatea acestuia de preşedinte al Senatului, potrivit Realitatea TV.
„Asta e o prostie (posibila înlocuire a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului). Am adoptat în CExN decizia de a-l susţine pe domnul Geoană la şefia Senatului şi asta pentru că aceasta e ultima funcţie pe care o deţine PSD în stat. Am promis că eu nu voi face niciodată ceea ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase în 2006. Să-l dau jos pe Geoană de pe o funcţie pentru a o da la duşmani nu o voi face", a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.
În altă ordine de idei, preşedintele social-democraţilor şi-a contrazis mentorul, adică pe Adrian Năstase, care îi transmisese că ar trebui să se pregătească pentru scaunul de premier.
„Cred că problema PSD nu este cine va fi premier, ci care va fi programul, cum va fi agricultura, cum va fi educaţia. Se pun întâi boii şi apoi carul. Ne anunţăm mai întâi programul de guvernare şi apoi decidem pe cine punem unde punem. Nimeni nu s-a născut prim-ministru. Nici măcar Adrian Năstase", a mai afirmat Ponta, precizând că obiectivul său politic este ca PSD să câştige alegerile parlamentare şi să aibă un guvern condus de un pesedist.
Preşedintele PSD şi-a reafirmat susţinerea pentru Mircea Geoană, în calitatea acestuia de preşedinte al Senatului, potrivit Realitatea TV.
„Asta e o prostie (posibila înlocuire a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului). Am adoptat în CExN decizia de a-l susţine pe domnul Geoană la şefia Senatului şi asta pentru că aceasta e ultima funcţie pe care o deţine PSD în stat. Am promis că eu nu voi face niciodată ceea ce i s-a întâmplat lui Adrian Năstase în 2006. Să-l dau jos pe Geoană de pe o funcţie pentru a o da la duşmani nu o voi face", a declarat Victor Ponta, la Realitatea TV.
În altă ordine de idei, pre