Suma totală alocată prin Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" este de 61,42 mil. euro
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte, începând de astăzi, solicitări de finanţare a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, potrivit unui comunicat emis, ieri, de APRDP.
Suma totală alocată prin Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" pentru finanţarea proiectelor care vor fi depuse la APDRP este de 61,42 milioane de euro. Sprijinul nerambursabil acordat pentru un tânăr fermier în cadrul Măsurii 112 este de minimum 10.000 de euro şi maximum 25.000 de euro.
Cererile pot fi depuse până la sfârşitul lunii
Proiectele pentru solicitarea fondurilor nerambursabile trebuie depuse în cadrul sesiunii de cereri de proiecte deschise în perioada 1 septembrie - 30 septembrie 2010, termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiuni fiind joi, 30 septembrie 2010, ora 12:00.
Toate proiectele se depun la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP pe raza cărora tinerii fermieri doresc să se instaleze şi să realizeze investiţia.
Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul pentru care se solicită fonduri nerambursabile trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în Ghidul Solicitantului. Procedura de selecţie şi documentele de informare pentru depunerea proiectelor sunt afişate pe pagina oficială de internet a APDRP (www.apdrp.ro) sau pot fi obţinute gratuit de la sediile APDRP de la nivel central, regional şi judeţean.
Suma totală alocată prin Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri" este de 61,42 mil. euro
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) primeşte, începând de astăzi, solicitări de finanţare a proiectelor pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, potrivit unui comunicat em