De când Victor Ponta a preluat preşedinţia PSD-ului, în condiţiile cunoscute ale dorinţei cvasigenerale ale debarasării de perdantul Geoană, înlocuirea lui Viorel Hrebenciuc de la comanda grupului parlamentar din Camera Deputaţilor reprezintă momentul cel mai important al procesului de schimbare a gărzii. Nu că Hrebenciuc ar fi fost omul lui Geoană – el, de fapt, a fost omul tuturor şi al nimănui – ci pentru că scoaterea sa din ecuaţie indică una dintre direcţiile pe care urmează să evolueze politica social-democrată în epoca „Ponta”: aceea a confruntării – în locul tradiţionalelor pertractări.

Viorel Hrebenciuc are un CV politic la vârf de 18 ani. Fostul prefect de Bacău a făcut pasul decisiv în politica mare când a devenit şeful campaniei electorale a preşedintelui Iliescu, în 1992. Promovat în guvernul Văcăroiu, a făcut din secretariatul general al acestuia „puntea de comandă” prin care treceau majoritatea deciziilor. Devenit parlamentar de opoziţie în 1996, a început să-şi manifeste talentele de negociator aducând în partid importanţi lideri sindicali, precum Mitrea. Rămas pe baricada parlamentară în 2000, a devenit unul dintre cei mai influenţi parlamentari, el aflându-se la originea multor acorduri importante realizate cu formaţiunile din opoziţie. Reputaţia sa de mare „maestru al combinaţiilor” a rămas constantă şi probabil că un important procent din „reuşita” debarcării lui Iliescu şi instalării lui Geoană din 2005 i se datorează. Ultima sa misiune la vârf a fost şefia campaniei prezidenţiale din 2009, când eforturile i-au fost minate de însuşi comportamentul aberant al candidatului.

În urma acestui eşec s-au înteţit reproşurile şi acuzaţiile la adresa sa şi a poziţiei pe care o ocupa în partid. Mulţi au fost surprinşi însă să constate că unica sa funcţie oficială era cea de lider al grupului parlamentar şi că nu avea de unde să se retragă din al