Zoom Explicaţii Foto 1. Demonstranţi în Piaţa Romană, în decembrie 1989, după fuga Ceauşeştilor. 2. „Scînteia“ din 22 decembrie 1989 prezintă cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu la mitingul din 21, ultimul la care a vorbit în chip de conducător al ţării

În dimineaţa de 21 decembrie 1989, încă pe întuneric, România stătea în cumpăna Istoriei. Provocată profesionist, Armata deschisese focul şi omorâse cetăţeni ai ţării. Oameni ai Miliţiei şi ai Securităţii arseseră cadavrele victimelor de la Timişoara, iar Gărzile patriotice din acelaşi oraş trăseseră cot la cot cu forţele de represiune, făcând şi ele victime.

Şeful statului încălcase Constituţia României şi dăduse ordine ilegale, făptuind deja infracţiunea de subminare a puterii de stat. Şi, cu toate acestea, în acea noapte, Nicolae Ceauşescu încă mai putea opri dezastrul ţării şi al naţiunii printr-una sau două decizii raţionale. Alegerea lui a fost să trimită la Timişoara câteva mii de muncitori din Oltenia care să-i bată pe muncitorii din Timişoara şi să organizeze la Bucureşti un miting prin care intenţiona să acopere cu legitimitate revoluţionar-marxistă acest ordin criminal şi să-i ofere în plus posibilitatea de a ucide în continuare, în masă.

Ne aflăm în momentul de vârf al deciziei, adică în acea clipă în care un om învestit cu o responsabilitate majoră decide soarta a milioane de oameni, destinul poporului său. Uneori, în cazul unor personalităţi cu anvergură planetară, omul care ia decizia poate influenţa Istoria.

Nu a intuit dimensiunea catastrofei

Thierry de Montbrial, fondatorul Institutului Francez de Relaţii Internaţionale, a definit acest moment: „Previziunea crizelor face să intervină mai multe niveluri de incertitudine. Cu titlu de exemplu, legat de teoria sistemelor, asupra căreia vom reveni, va trebui acordată o atenţie specială formei extreme care ţine s