Virusul West Nile, larg răspândit în Africa, vestul Asiei şi Orientul Mijlociu, fiind endemic, de exemplu, în Egipt şi Iran, unde majoritatea adulţilor au anticorpi împotriva acestuia, semn al unei infecţii. Descoperit în Uganda în 1937, virusul şi-a făcut apariţia treptat în Europa şi în SUA. În România a avut loc o epidemie importantă în 1996, după care au fost semnalate cazuri sporadice. În acest an, au mai fost identificate cazuri de îmbolnăviri în Rusia, Grecia, Bulgaria.

Virusul infectează păsări, dar şi mamifere - cai, câini etc. Păsările reprezintă însă gazda perfectă, în sângele lor virusul multiplicându-se la nivel optim (s-au depistat circa 17 specii de păsări care sunt mai sensibile la infecţie, dintre care cioara şi vrabia). Ţânţarii care înţeapă păsările bolnave preiau şi virusul, ce ajunge în glandele lor salivare, fiind transmis apoi la alte animale sau la om. Boala nu se transmite prin atingerea păsărilor bolnave sau moarte şi nici prin contact direct de la om la om. În sângele uman, virusul nu se înmulţeşte suficient, aşa încât chiar dacă ţânţarul va înţepa un om bolnav, el nu va putea prelua o concentraţie de virus care să permită infectarea unei alte persoane. Infecţiile sunt mai frecvente în perioada iunie-septembrie. Persoanele în vârstă şi cele cu imunitatea scăzută fac forme mai grave de boală, în timp ce copiii prezintă, de obicei, forme uşoare sau asimptomatice.

Perioada de incubaţie (de la înţepătură până la apariţia manifestărilor) este de 3-14 zile. În circa 80% din cazuri, boala este asimptomatică. În 20% din situaţii apar forme uşoare de boală, cu febră, dureri de cap şi dureri musculare, greaţă, vărsături, oboseală, mai rar erupţie pe piele (piept, spate, membre) sau adenopatii (mărirea de volum a ganglionilor). În aproximativ 1% din cazuri, infecţia este severă, afectând sistemul nervos. Virusul poate produc