Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) precizează că de la data de 12 august a.c. a intrat în vigoare Ordinul preşedintelui A.N.A.F. nr. 2289/2010 pentru aprobarea Procedurii privind emiterea şi comunicarea unor acte administrative pentru debitorii care înregistrează obligaţii fiscale restante sub o anumită limită.
Potrivit Ordinului menţionat, creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei, se scad din evidenţele fiscale în primele 7 zile ale anului următor, creanţele fiscale restante ale unui debitor reprezentând suma totală a obligaţiilor fiscale datorate şi neachitate de către acesta.
Sorin Blejnar, Presedintele ANAF: „În urma analizei costurilor de trimitere a somaţiilor către datornici am constat că în multe cazuri valoarea de recuperat era mai mică sau apropiată de valoarea de cost a procedurii de emitere şi transmitere a unei somaţii, de circa 4 lei, aceste cheltuieli inutile fiind efectuate de câţiva ani încoace. Odată cu aplicarea dispoziţiilor acestui ordin vom realiza economii semnificative la bugetul instituţiei".
În primul semestru al anului 2010, A.N.A.F. a emis 4.809.166 somaţii pentru creanţe ce însumează 14.186.100.000 lei. Numărul somaţiilor a crescut cu 26,4% faţă de perioada similară a anului 2009, în timp ce valoarea totală a creanţelor corespunzătoare somaţiilor emise a scăzut cu 42,9%. În urma somaţiilor transmise în primul semestru al anului 2010 s-au încasat 3.804.300.000 lei, respectiv 26,8% din totalul creanţelor supuse executării. Gradul de colectare a obligaţiilor restante a crescut comparativ cu anul 2009, când valoarea încasărilor reprezenta 21,3% din totalul creanţelor supuse executării.
A.N.A.F. va reduce semnificativ costurile de administrare prin măsurile de ştergere a creanţelor fiscale restante mai mici de 10 lei.