S-a mutat cu familia în Botoşani pentru a avea parte de condiţii mai bune de antrenament, însă nici aici nu a găsit tot ceea ce îşi doreşte un antrenor.
Cezar Aciobăniţei a început să practice voleiul din copilărie. A deprins tainele acestui sport la Clubul Sportiv Şcolar din Fălticeni, iar după terminarea liceului a fost selectat în prima ligă, unde a jucat timp de şase ani pentru formaţia din Bacău.
În această perioadă a urmat şi cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, pe care a absolvit-o în 1996, pentru a-şi îndeplini visul de a deveni antrenor de volei. Întors de la studii în Fălticeni, Cezar Aciobăniţei a început să antreneze grupele de copii şi juniori.
A luat viaţa de la capăt în Botoşani
„Erau probleme mari acolo. Clubul era mult mai mic decât cel din Botoşani. Aveam grupe de copii şi nu aveam mingi. Echipament nici nu mai vorbesc. Totul se făcea din sponsorizări şi pe banii părinţilor. Abia reuşeam să intrăm în sălile de sport pentru a ne antrena. Nici nu se putea discuta de performanţă în asemenea situaţii“, îşi aminteşte antrenorul de volei.
Sătul să tot caute finanţare, Cezar Aciobăniţei a decis în urmă cu patru ani să se mute cu tot cu familie în Botoşani.
„Am vrut să fac o schimbare. Nu ştiam ce găsesc aici. Cunoşteam Botoşaniul din perioada când jucam volei la nivel de juniori şi mă întâlneam tot timpul cu formaţiile de aici. Părea că dispune de cu totul alte condiţii faţă de Fălticeni“, a precizat Aciobăniţei. Nici la Botoşani nu a găsit condiţiile minime pentru a-şi putea desfăşura activitatea aşa cum îşi doreşte.
„Cele mai multe probleme le-am avut şi aici cu sălile de antrenament. Clubul Sportiv Şcolar nu are bază de antrenament nici aici, chiar dacă sunt rezultate foarte bune“, a spus antrenorul.
Anul acesta a reuşit să ocupe cu băieţii săi locul doi pe ţară la tur