Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret / Ioana Roşu transmite copiilor pasiunea pentru muzică

Publicat in Adevarul, miercuri 1 septembrie 2010 ·

A făcut din muzică o modalitate plăcută de comunicare, atât la clasă, cât şi la Centrul de Zi „Dănuţ" din Broşteni, acolo unde face voluntariat de un an şi jumătate.

Ioana Roşu este o tânără ambiţioasă care s-a dedicat muzicii încă din adolescenţă, atunci când, convinsă că ar putea avea o carieră în acest domeniu, s-a înscris la Liceul de Arte din Focşani.

Atrasă nu doar de muzica uşoară, ci şi de folclor, Ioana a urmat cursurile Şcolii Populare de Arte, devenind şi membră a Ansamblului „Ţara Vrancei", unde a activat timp de şase ani. A renunţat la scenă odată cu admiterea la Conservator, moment în care şi-a dat seama că ar fi mult mai împlinită dacă ar dezvolta pasiunea pentru muzică şi în rândul copiilor. Aşa că, imediat după absolvirea facultăţii s-a alăturat corpului profesoral de la Şcoala „Ştefan cel Mare" din Focşani, iar acum se ocupă de cultura muzicală a elevilor din cadrul Liceului cu Program Sportiv.

Pentru Ioana, ora de muzică nu este o simplă înşiruire de noţiuni, ci un prilej de a comunica cu elevii şi de a organiza competiţii muzicale.

„Sunt foarte apropiată de copii şi încerc să fac orele de muzică cât mai atractive. Pe lângă predare şi ascultare, mă axez foarte mult pe jocuri şi audiţii muzicale. De asemenea, îmi place să mă ocup de pregătirea copiilor pentru diverse concursuri şi spectacole", mărturiseşte tânăra profesoară.

Voluntară la Centrul „Dănuţ"

Ioana Roşu nu se dedică doar copiilor de la şcoală, ci şi celor de la Centrul de Zi „Dănuţ" din Broşteni, acolo unde este voluntară, alături de soţul său, profesor de religie de un an şi jumătate. De două - trei ori pe săptămână se ocupă de pregătirea muzicală a celor aproximativ treizeci de tineri, care se dovedesc a fi extrem de încântaţi de proiectele pe care Ioana le organizează.

„În toate activităţile pe care le-am organizat s-a implicat şi directoarea ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Membri ai galeriei FCSB, printre protestatarii care îl susțin pe Călin Georgescu în fața CCR. Anunțul Jandarmeriei

Adevarul acum 9 ore
Susţinătorii lui Călin Georgescu au ieşit din nou în stradă, luni seară, după ce acestuia i-a fost respinsă candidatura la alegerile prezidențiale de către Biroul Electoral Central (BEC).

Viața Papei Francisc nu mai este în pericol, anunță Vaticanul. Starea sa clinică ”rămâne stabilă”

Ziare.com acum 8 ore
Starea sănătăţii Papei Francisc, spitalizat de peste trei săptămâni din cauza unei duble pneumonii, la vârsta de 88 de ani, ”se consolidează”, iar medicii au decis că viaţa nu-i mai este în pericol, anunţă luni, 10 martie, Vaticanul, la o zi după ce

Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale, inclusiv pe cea a lui Călin Georgescu faţă de decizia BEC de respingere a candidaturii sale

News.ro acum 53 minute
Curtea Constituţională dezbate marţi, de la ora 17.00, contestaţii privind candidaturile la alegerile prezidenţiale. CCR a anunţat că a fost depusă o contestaţie la candidatura lui Nicuşor Dan, candidatură acceptată deja de Biroul Electoral Central.

Știri Constanța Întreruperi de energie electrică marți, 11 martie 2025!

Ziua Constanta acum 9 ore
Rețele Electrice România anunță întreruperi programate pe raza județului Constanța. „Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consu

Parlamentul European va deschide un birou al Parteneriatului Estic în Republica Moldova

G4Media acum 7 ore
Parlamentul European va deschide un birou în Republica Moldova pentru a consolida şi mai mult angajamentul legislativului comunitar faţă de regiunea Parteneriatului Estic, informează un comunicat al PE, citat de Agerpres. În contextul amplificării t

Trump, gata să ajute Ucraina doar dacă Zelenski își dă demisia. Acesta și-ar fi cerut scuze în fața președintelui american

Wall-Street.ro acum 7 ore
Statele Unite ale Americii nu intenţionează să reia livrările de ajutor militar către Ucraina până când preşedintele Volodimir Zelenski nu-şi va da demisia, administraţia preşedintelui Donald Trump punând presiune pe liderul ucrainean să organizeze

Bolojan, anunț despre cheltuielile lui Iohannis. Când vor fi făcute publice

Wall-Street.ro acum 7 ore
Cheltuielile pentru deplasările externe ale fostului preşedinte Klaus Iohannis vor fi făcute publice "în câteva zile", a declarat şeful interimar al statului, Ilie Bolojan. "În câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucrur

Superliga: Cum arată programul primei etape din play-out

HotNews acum 7 ore
Programul partidelor care vor avea loc în prima etapă a play-out-ului a fost stabilit luni. Cum arată programul: Vineri, 14 martie Ora 17.00 Petrolul – FC Botoşani Sâmbătă, 15 martie Ora 18.00 Farul Constanţa – Politehnica Iaşi Duminică, 16 martie O

Video Jandarmeria dezminte un nou clip viralizat pe rețelele sociale: „«Polițiști sub acoperire» cu canistre de benzină la protest”

Adevarul acum 11 ore
Un clip video în care erau prezentați „polițiști sub acoperire”, care aveau alături canistre de benzină, a fost distribuit pe reţelele de socializare. S-a sugerat că imaginile au fost înregistrate în timpul protestelor de la sediul Biroului Electora

Vameșii au oprit un bărbat care voia să intre în România pentru că ”așa nu se mai poate”. ”Doamne, să ne ierţi pentru ce va urma!”. Ce avea în bagaj VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, care anunţase pe o reţea de socializare că vine în România, din Viena, pentru că „aşa nu se mai poate”, a fost oprit, luni, 10 martie, în fostul Punct de Trecere a Frontierei Nădlac, de către poliţiştii de frontieră

Vremea

București
acum

mar.

9°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/23°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

12°/21°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Constanta
acum

mar.

6°/16°
mie.

11°/16°
joi

10°/16°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/18°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/17°
mie.

9°/19°
joi

12°/18°
vin.

11°/20°