Cehii de la grupul energetic ceh CEZ, care acum doi ani s-au apucat de construit cel mai mare parc eolian din Europa în două localităţi dobrogene, Fântânele şi Cogealac, spun că neînţelegerile dintre instituţiile statului român, care sunt implicate în procesul de avizare, creează României imaginea unui climat legislativ şi de afaceri dificil.
"Faptul că reprezentanţi ai Inspectoratul teritorial în Construcţii Constanţa contestă legalitatea unor autorizaţii emise de către alte instituţii ale aceluiaşi stat creează României imaginea unui climat legislativ şi de afaceri dificil. În contextul economic şi politic în care România se află în prezent, semnalul transmis prin astfel de evenimente şi situaţii contradictorii care pun în pericol o investiţie străină de 1,1 miliarde de euro, este unul periculos pentru investitorii străini", spune CEZ.
Problemele cu care CEZ se confruntă sunt legate de construcţia celei de-a doua părţi a parcului eolian, cea de la Cogealac. La sfârşitul lui iulie, circa 100 de oameni, dintre care cea mai mare parte nici măcar nu erau din Cogealac, au avariat gardul de protecţie şi au început să arunce cu pietre în zona unde se desfăşoară lucrările de la parcul eolian. În replică, firma de securitate care păzea şantierul CEZ a tras cinci gloanţe de cauciuc, fiind rănite patru persoane. Primarul comunei, Cati Hristu, a fost arestat.
Incidentul a fost primul de acest fel petrecut între o companie de talia CEZ şi comunitatea care în mod normal ar urma să beneficieze de o investiţie de această amploare.
Cehii de la grupul energetic ceh CEZ, care acum doi ani s-au apucat de construit cel mai mare parc eolian din Europa în două localităţi dobrogene, Fântânele şi Cogealac, spun că neînţelegerile dintre instituţiile statului român, care sunt implicate în procesul de avizare, creează României imaginea unui climat legislativ şi de afa