Târgovişteanca este voluntar al unei fundaţii din Câmpina şi a demarat în oraş o campanie de sterilizare a maidanezilor.

Fire romantică. Tandră. Chip de om senin, dar parcă acoperit de un voal fin de tristeţe. Ioana Soare recunoaşte că nu a avut o viaţă tocmai uşoară. Că a fost lovită sub centură de destin. Dar, a avut încredere în Dumnezeu şi a mers mai departe. Se consideră o luptătoare. O femeie care nu se lasă învinsă cu una, cu două. O femeie care se zbate pentru ţelurile sale. Ne-a povestit cu drag despre copilărie. Parcă nara un basm. „Verile erau frumoase altădată. Cu soare mult, dar şi cu răcoare. Petreceam mult timp la mamaia, într-un sat din Prahova. În apropierea casei, era un izvor fermecător. Zăboveam mult în preajma sa. Alergam prin curte. Ne jucam de-a pitita”, mărturiseşte Ioana Soare. I-a plăcut dintotdeauna să se ocupe de treburile gospodăreşti, să aibă grijă de casă, de animale, de flori, să prepare mâncăruri şi prăjituri. În liceu, s-a dedicat învăţăturii. A ajuns apoi la facultate, la Bucureşti. „Vremuri bune şi atunci. Studiam mult, dar aveam timp şi de distracţie. Mergeam la teatru şi cinematograf”.

Câinii au nevoie de mâncare, dragoste şi protecţie

Dragostea pentru animale a existat dintotdeauna, dar s-a manifestat accentuat în ultimii 10 ani. Zâmbeşte când îşi aduce aminte ce i-a povestit mama sa. Primisese de la o prietenă, cadou de nuntă, un căţeluş. A fost singurul câine pe care l-a avut Ioana Soare în copilărie. A murit de bătrâneţe. Mulţi ani, constrânsă de probleme, de viaţa trăită la bloc, nu a mai avut un animal de companie. „După ce mi-a murit soţul, fiica mea Mihaela a venit acasă şi mi-a zis că o să cumpere un bichon. Îl avem şi acum. Are 9 ani. Este o căţeluşă tare drăguţă, Gessi, de care m-am ataşat din prima clipă”. Încet-încet, Ioana Soare a început să-şi aplece atenţia şi asupra câinilor comunitari. „Am