Astăzi, 1 septembrie, fosta glorie dinamovistă, Dudu Georgescu, a împlinit 60 de ani, el fiind cel mai bun atacant din fotbalul românesc înscriind 252 de goluri.
A jucat la DInamo în perioada 1973-1983 într-o echipă din care ma făceau parte: Dumitrache, Lucescu, Dinu, Radu Nunweiller, Cheran, Deleanu, Sălceanu, Custov, Al. Moldovan, Sandu Gabriel, Mircea Constantinescu, Cavai sau Sătmăreanu II, dar mai apoi şi Augustin, Ion Moldovan, Ion Marin, Ţălnar, Mulţescu, Stănescu, Iordache, Orac etc.
A devenit de două ori pe parcursul a trei sezoane golgeterul Europei şi cîştigător al Trofeului „Gheata de Aur”. Pentru a ajunge la asemenea performanţe, Dudu spunea adesea „am muncit alături de echipă, pe tot terenul”. Desigur, numai că pe atunci „Dinamo juca un fotbal de vis. În 75 din 90 de minute mingea era în posesia noastră, iar adversarii erau mulţumiţi dacă pierdeau doar cu 2-0”, îşi aminteşte Dudu.
Cu Dinamo, Dudu Georgescu a câştigat 4 campionate şi o Cupă a României, a jucat în total 370 de meciuri în prima divizie şi a marcat 252 de goluri, fiind golgeterul absolut, din toate timpurile, al campionatului naţional (record extrem de greu de egalat, dacă nu imposibil, în condiţiile de astăzi) şi al 111-lea golgeter al lumii, conform statisticilor internaţionale. A jucat 23 de meciuri pentru Dinamo în cupele europene, înscriind de 17 ori!