Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil în comă după un accident provocat de tatăl său

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 1 septembrie 2010 ·

Cinci persoane, printre care şi un copil de şapte ani, au fost transportate ieri-dimineaţă la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent pe DN 65, la ieşire din comuna doljeană Pieleşti.

Potrivit poliţiştilor din cadrul IPJ Dolj, Cristian Luţă, de 30 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un VW Golf pe DN 65, dinspre Craiova către Balş, la ieşire din localitatea Pieleşti a pierdut controlul direcţiei, a derapat şi a intrat pe contrasens, unde Golful său a fost lovit în plin de o Dacia Logan care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, Golful a fost proiectat prin parapetul de protecţie al drumului şi a căzut într-o râpă. În scurt timp, la faţa locului au ajuns patru salvări, o ambulanţă SMURD şi Descarcerarea, care au preluat şi transportat la spital cinci persoane rănite: Cristian Luţă, Mioara Luţă, soţia sa, fiul lor de şapte ani, Sorin Urziceanu, cumnatul şoferului, dar şi pasagerul de pe locul din dreapta-faţă din Dacia Logan. Medicii craioveni au constatat că micuţul este cel mai grav rănit. El a suferit un traumatism cranio-cerebral, şi a fost internat în comă de gradul II. Celelalte victime au scăpat uşor, cu câteva zgârieturi sau contuzii, ca şi şoferul Daciei, Tiberiu Bucur, de 44 de ani, din Rucăr, judeţul Argeş, acesta primind îngrijiri medicale la faţa locului.

Poliţiştii de la Rutieră au stabilit după primele cercetări că responsabil de producerea accidentului este Cristian Luţă, care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum - carosabil umed - şi, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei, după care a intrat în derapaj şi a ajuns pe contrasens. Tiberiu Bucur a povestit că nu a putut face nimic pentru a evita accidentul, dar şi că şoferul Golfului circula cu aproximativ 120 km/h atunci când a intrat în derapaj. Poliţiştii doljeni au ma

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 48 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 57 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 43 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°