Gîndindu-mă la ce vor zice principii deontologiei, în ţară, despre călătoria noastră la mina de aur din Noua Zeelandă, m-am dus la ghidul nostru, i-am luat cana de metal din mînă şi am băut zdravăn. Era apă din lacul cu cianuri al minei Martha din Waihi. Apoi am aşteptat. Nu s-a întîmplat nimic. Au mai băut şi alţii din grup. Măcar să o facem lată nu!? Ce-ar mai fi fremătat titlurile de prima pagină dacă am fi păţit măcar un mic deranjament stomacal! Ce triumf al apărătorilor purităţii naturale, al luptătorilor anti-cianură din România!
Nu s-a întîmplat nimic pentru că “lacul cu cianuri” conţine o apă curată. E lacul în care, pe 21 iunie, în fiecare an, se desfăşoară un concurs de înot la care participă familiile minerilor şi membri ai comunităţii locale. Şi tot acea apă este deversată în rîu, de unde, anterior, a fost colectată petru a fi folosită în procesul de obţinere a aurului “cu cianuri”. Acelaşi rîu de-a lungul căruia se desfăşoară concurs de pescuit păstrăvi.
Procedeul pe bază de cianuri folosit aici, în, poate, cea mai ecologistă ţară din lume, este foarte sigur. Iar cel pe care Gold Corporation îl va folosi la Roşia Montană este, ni s-a spus, şi mai perfecţionat. Aşadar, tabloul apocaliptic în care lacurile de cianură vor omorî orice urmă de viaţă face parte din repertoriul propagandistic al ecologiştilor de pripas. De aceea şi iseria iscată de călătoria cîtorva ziarişti la mina neo-zeelandeză: se va nărui sperietoarea asta atît de eficientă pînă acum.
Vă prezint mai jos nişte imagini de acolo. Cea în care beau apa nu o am, că nu m-am fotografiat singur. Dar va apărea ea de undeva,. sînt sigur!:)
A, să nu uit: ghidul nostru local, cel care ne-a prezentat mina şi lacul, a fost, acum 20 de ani, un ecologist militant. Mai are la mînă urmele de cătuşe cu care s-a legat pentru a împiedica deschiderea minei. Azi, zice el, a rămas la f