Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ziua lui Alexandru Iclănzan vrea sănătate şi putere de muncă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 2 septembrie 2010 ·

Toamna asta ce a venit pe nepusă masă, cu vânt, ploiţe reci şi cu nori ce doar cu zgârcenie ne mai arată soarele din când în când, începe cu o pleiadă de mureşeni ce-şi serbează ziua lor de naştere.

Să nu vă mire dacă printre ei vor fi cei născuţi atât la sfârşitul acestei săptămâni, cât şi la începutul celei viitoare. Motivul e lesne de înţeles şi se explică prin data apariţiei acestei ediţii a cotidianului Zi de Zi.

Dar să trecem la felicitările care sunt adresate contabilei Aurica Tirmai de la Primăria comunei Băgaciu, consilierului Iuliu Adrian Loghin de la Primăria Reghin, la împlinirea celor 27 de ani, şefului de birou Vasile Văidăcutean de la Primăria Sighişoara, la împlinirea celor 53 de ani de viaţă.

Radu Florea, redactor la Radio Târgu Mureş împlineşte azi 47 de ani. Oare cu ce gânduri trece în noul an de viaţă, cum sărbătoreşte, redactorul şi pictorul Radu Florea? “Cu gânduri de sănătate că de criză nu putem vorbi de sărbătorit, o să luăm un şpriţ cu prietenii, doar atât, că nu- i loc de mai multe. Ne bucurăm că avem sănătate, ne creştem copiii, merge bine şi cu pictura, am fost în tabără de pictură –la cabană- trei săptămâni şi acum încep lucrul la radio cu noi puteri”, spune sărbătoritul, mulţumindu-mi pentru urare.

Întâmplarea face ca următorul sărbătorit să fie, tot de la Radio Târgu Mureş, şi anume Neluţu Chiorean, care sâmbătă împlineşte 44 de ani. Aceeaşi întrebare, iar răspunsul sună în felul următor: ”Lucrez în continuare la Radio Târgu Mureş, la rubrica economică, îmi văd de viaţa mea, am mult timp liber, mă implic în diferite proiecte de voluntariat, mă dedic semenilor mei, iar de ziua mea voi sărbători alături de frumoasa mea soţie Ancuţa, şi ca şi cadou îmi doresc un mic concediu, dacă nu anul acesta, dar în ianuarie în mod sigur, undeva într-o ţară exotică, frumoasă, unde pot face scufundări, unul din hobby

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum o ora
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 2 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Prognoză specială pentru Capitală. Bucureştiul ia foc în zilele următoare / Vremea devine caniculară, cu temperaturi de 35 de grade

Mediafax acum 22 minute
ANM a emis o prognoză specială pentru zona Capitalei. Sâmbătă vremea este călduroasă, iar în a doua parte a zilei, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului va fi ridicată. Duminică şi lun

Un echipaj ARSVOM intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, care acuză probleme cardiace. Bărbatul se află la bordul unui remorcher, în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) intervine pentru preluarea unui marinar ucrainean, aflat la bordul unui remorcher în Marea Neagră, în apropiere de Tuzla. Bărbatul acuză probleme cardiace.

Statistica nu minte. 0-0 cu Liechtenstein e cel mai slab rezultat din istoria națioalei României

Adevarul acum 22 minute
România nu a reușit decât remiză pe teren propriu cu Liechtenstein, scor 0-0, vineri seară pe Stadionul Steaua, în ultimul meci de pregătire înainte de debutul la Euro 2024. A fost un nou rezultat modest al tricolorilor, după ce în meciul Bulgaria n

Președintele SUA Joe Biden continuă prima sa vizită de stat în Franța după ceremonia debarcării în Normandia

Ziare.com acum 29 minute
După comemorarea debarcării din Normandia, preşedintele american Joe Biden efectuează sâmbătă, 8 iunie, prima sa vizită de stat în Franţa, iar gazda sa, preşedintele Emmanuel Macron, etalează tot fastul ceremonial pentru a celebra o relaţie care a r

Astronautul misiunii Apollo 8, William Anders, cel care a realizat fotografia „Răsăritul Pământului”, a murit într-un accident de avion

HotNews acum o ora
Generalul-maior în retragere William Anders, astronautul care a participat la misiunea Apollo 8 şi care a făcut celebra fotografie „Răsăritul Pământului”- făcută de pe orbita Lunii - a murit vineri, când avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit în ape

Accident grav, pe un drum național. O persoană a murit și patru sunt rănite, după ce două autoutilitare și un autoturism s-au ciocnit

Ziare.com acum 2 ore
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism, produs sâmbătă pe pe DN 2 Adjud-Bacău. Traficul rutier a fost blocat aproape două ore. ”Circulaţia este oprită tempo

Un judecător de la Curtea Supremă din SUA recunoaşte sejururi de lux plătite de un miliardar republican

HotNews acum o ora
Unul dintre cei mai conservatori judecători de la Curtea Supremă a Statelor Unite, Clarence Thomas, a fost criticat pentru că a beneficiat de generozitatea unui miliardar republican. El a recunoscut că acest om de afaceri i-a plătit două sejururi de

Trump s-a prezentat drept președintele ”crypto” la o strângere de fonduri din San Francisco

Ziare.com acum 3 ore
Candidatul republican la preşedinţie Donald Trump s-a prezentat drept un campion al criptomonedelor şi a criticat încercările democraţilor de a reglementa acest sector în timpul unei strângeri de fonduri din San Francisco, au declarat trei surse pre

Vremea

București
acum

28°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

26°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

28°
sâm.

19°/28°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/25°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°