Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tismăneanu: Ion Iliescu încearcă un nou puci

Publicat in Romania Libera, joi 2 septembrie 2010 · ·

Vladimir Tismăneanu atrage atenţia că Ion Iliescu încearcă, printr-o nouă suspendare a lui Traian Băsescu, să organizeze un puci menit să "destabilizeze sistemul politic pentru a recupera poziţiile pierdute şi pentru a-l elimina din joc pe principalul adversar al oligarhiei pesedisto-penelistă".

"Omul care a prelungit regimul comunist după ce a patronat lichidarea fizică a predecesorului său, personajul direct şi fără dubiu responsabil pentru sângeroasa mineriadă din 13-15 iunie 1990, sponsorul din umbră al scenariilor cu terorişti soldate cu moartea a peste o mie de oameni, iese din nou în arenă şi cere capul lui Traian Băsescu", scrie Tismăneanu pe blog, monitorizat de ziare.com, referindu-se la declaraţiile lui Ion Iliescu din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni.

În opinia istoricului, "suspendarea lui Traian Băsescu în 2007 a fost un puci parlamentar organizat de o coaliţie a revansei, amoralităţii şi corupţiei. Se pare că Ion Iliescu, cel care a condus juntă instalată la putere în decembrie 1989, încearcă să-l repete".

Tismăneanu spune despre fostul preşedinte al României că este "promotorul propriei viziuni despre socialism, asemeni celui care i-a fost cândva mentor şi protector, Nicolae Ceauşescu".

"Diferite că grad de sofisticare, socialismul lui Ceauşescu şi cel al lui Iliescu sunt ambele îndatorate autoritarismului manicheist de tip bolşevic. Ambele au fost marcate de aversiunea viscerală pentru pluralism. În cazul lui Ion Iliescu, actualele declaraţii sugerează o revenire la pasiunile anilor 1945-1946 când participă cu ardoare la distrugerea democraţiei româneşti", mai scrie istoricul.

Acesta consideră că "ceea ce-l irită cel mai mai tare pe Ion Iliescu în cazul Băsescu este exact efortul de clădire a statului de drept, deci opusul propriilor sale strădanii întru perpetu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 11 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°