Sunt 19, iar cu şeful 20. Sunt poliţiştii de proximitate, agenţii care vin primii în sprijinul cetăţenilor. Oamenii pe care trebuie să-i cunoască, în zona lor, de la copilul de grădiniţă, până la bunicul în baston. Până pe 15 septembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila susţine o etapă din Campania „Sunt poliţistul din zona ta!", pentru promovarea poliţiştilor de proximitate.
"Scopul este de acela de a creşte vizibilitatea şi notorietatea poliţiştilor de proximitate care au în competenţă zona situată între Calea Călăraşilor, Bulevardul Dorobanţilor, strada 1 Decembrie 1918 şi Bulevardul Independenţei", se arată într-un comunicat formulat de Biroul de Presă al Poliţiei brăilene.
Lista completă, on-line
Brăilenii au acum prilejul dea afla numele, adresa şi numerele de telefon ale poliţiştilor care se ocupă de problemele lor.
Pentru a se face cât mai cunoscuţi, primii care au ieşi deja la rampă, agentul şef principal Tiberiu Butnaru şi agentul şef Mihai Diaconu au ieşit în stradă, au împărţit cărţi de vizită şi au discutat cu oamenii din zona lor.
14 zone de proximitate
"Premisa de la care a pornit o astfel de campanie este aceea că poliţistul de proximitate trebuie să fie primul reprezentant al autorităţilor care să vină în întâmpinarea problemelor cetăţeanului", ne-a declarat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Şeful Poliţiei de Proximitate din judeţ este comisarul Horia Cioranu.
Coordonator Poliţie de Proximitate- Comisar Horia Cioranu- telefon 0239/606100, interior 20266;
Sediul: Poliţia Municipiului Brăila, Strada Ana Aslan, nr. 39, camera 22.
Sunt împărţiţi în 14 zone şi au sedii, pentru audienţe, chiar în cartierele pe care "le gestionează".
REPARTIZAREA AGENŢILOR DE POLIŢIE DE PROXIMITATE PE ZONE ŞI ADRESELE CAMERELOR DE CONSILIERE A CETĂŢENILOR DIN SECTOR @