Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simineţ Dochia crede că prin muncă şi stăruinţă se ajunge la dorinţă

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 2 septembrie 2010 ·

Simineţ Dochia este una dintre cele mai iubite localnice din comuna Răstoliţa, cunoscută în primul rând ca şi învăţătoare, muzeograf şi responsabil de nucleu al Casei de Ajutor Reciproc din Reghin. Fiind o iubitoare de folclor a cumpărat şi moştenit de la părinţi şi socrii de-a lungul anilor mai multe obiecte tradiţionale care după pensionare au ajutat-o să constituie fondul documentar pentru improvizarea unui mic muzeu etnografic în propria casă. Astăzi este iubită şi apreciată pentru ceea ce face de autorităţile locale şi se poate mândrii că nu exista an în care să nu reprezinte comuna Răstoliţa cu obiectele din muzeul personal la Festivalul de datini şi obiceiuri de pe Valea Mureşului.

Toate gradele didcatice luate la termen

Din anul 1970 a slujit ca şi învăţator timp de 38 de ani la acelaşi loc de muncă şcoala generală din Răstoliţa unde şi-a consacrat viaţa pentru a împlini visele familiilor de ţărani care şi-au trimis copiii la şcoala pentru a învăţa carte. De-a lungul anilor a învăţat nouă generaţii de copii, să scrie şi să citească şi a luat la timp toate gradele didactice, ultimul grad l-a luat în 1988 cu cel mai mare calificativ şi a încercat să educe toţi elevii ca şi pe proprii copii până la pensionarea sa, în anul 2008. Din anul 1972 este căsătorită cu Gheorghe Simineţ, hidrometrist de meserie, căruia i-a dăruit doi gemeni, astăzi oameni care conduc o mică afacere în industria lemunului. După ce nu a mai fost legată contractual de sistemul de învăţământ şi şi-a înfiinţat propriul muzeu, o perioadă de timp a colaborat foarte bine cu conducerea Muzeului Etnografic din Reghin unde a fost cooptată în mai multe filme documentare despre dansuri populare şi obiceiuri străvechi cum ar fi: vânătoarea, pescuitul, suitul şi coborâtul oilor de la munte şi chiar i s-a folosit imaginea pentru genericul unei emisiuni de folclor.

Energie ca p

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 24 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 40 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 49 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°