Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cupa „Bogdan Ciobotariu“, la cea de-a patra ediţie Azi se dă startul întrecerii dintre salvamari

Publicat in Ziua Constanta, joi 2 septembrie 2010 ·

Astăzi, de la ora 9.00, pe plaja din faţa Cazinoului din Mamaia, debutează cea de-a patra ediţie a cupei salvamarilor „Bogdan Ciobotariu“.

Un număr de 80 de salvamari din toate staţiunile de pe litoral vor participa în această dimineaţă la concursul deja consacrat, organizat în memoria unuia dintre cei mai buni sportivi şi salvamari, Bogdan Ciobotariu, decedat în 2007, după ce a fost lovit de un fulger pe mare.

Aşa cum ne-a declarat şeful salvamarilor din Mamaia, Gabriel Culea, vor fi 11 echipe, cei mai mulţi fiind din staţiunea Mamaia şi Constanţa, 18 dintre salvamarii participanţi fiind fete. Faţă de anul trecut, de pe lista probelor pe care sportivii vor trebui să le susţină nu mai face parte proba de bărci cu rame. „Vor rămâne doar probe de înot, caiac, placă de salvare, salvare cu tubul, 90 de metri alergare - sprint, 90 de metri alergare - sprint ştafetă şi beach flex“. La finalul competiţiei, cei mai buni salvamari vor fi premiaţi cu diplome, medalii şi bani.

Spre deosebire de anul trecut, când startul competiţiei a fost dat de ministrul Turismului Elena Udrea, anul acesta, organizatorii nu vor mai avea un astfel de oaspete, chiar dacă, după cum ne-a declarat şeful salvamarilor din Mamaia „ne-ar fi plăcut să asiste la competiţie“. Vor fi în schimb prezenţi reprezentanţi ai Asociaţiei Scafandrilor şi Salvamarilor Profesionişti din România, ai Direcţiei de Tineret şi Sport Constanţa, dar şi ai autorităţilor locale şi judeţene constănţene.

Astăzi, de la ora 9.00, pe plaja din faţa Cazinoului din Mamaia, debutează cea de-a patra ediţie a cupei salvamarilor „Bogdan Ciobotariu“.

Un număr de 80 de salvamari din toate staţiunile de pe litoral vor participa în această dimineaţă la concursul deja consacrat, organizat în memoria unuia dintre cei mai buni sportivi şi salvamari, Bogdan Ciobotariu, decedat în 2007, după ce a fost lovit de un fu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum o ora
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 2 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 36 minute
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum o ora
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 58 minute
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 22 minute
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum 2 ore
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°