La trei ani şi jumătate de la integrarea în UE, România continuă să aibă o rată de absorbţie a fondurilor UE lamentabilă, rămânând în continuare singurul stat nou intrat în Uniune care este un contributor net la bugetul Uniunii, şi asta în ciuda eforturilor pe care Palatul Victoria spune că le face pentru a corecta situaţia.
România a absorbit până la începutul lui august 10,3% din totalul celor 19,6 mld. euro destinate României în perioada 2007-2013, dar, pentru ca toate sumele acordate să fie cheltuite, rata de absorbţie ar fi trebuit să fie de 50%.
Premierul Emil Boc le-a reproşat miniştrilor că nu sunt destul de duri cu cei care se ocupă de absorbţia fondurilor UE, lăsându-l singur să fie ţap ispăşitor, în vreme ce ministrul administraţiei Vasile Blaga, al cărui minister se ocupă de programul "Dezvoltarea capacităţii administrative" cu fonduri nerambursabile de 130 mil. euro, a găsit vinovaţii ministrul sănătăţii Attila Cseke ministrul muncii Mihai Şeitan, şi ministrul educaţiei Daniel Funeriu, care nu i-au cerut niciun ban pentru reforma din instituţiile lor.
Ministrul transporturilor Radu Berceanu, al cărui minister nu a absorbit decât 1,7% din fondurile UE, susţine că a lansat licitaţii de 3,1 mld. euro care vor fi atribuite până la finele anului.

Premierul