În urma cercetărilor, s-a ajuns la concluzia că de vină ar fi un adeziv ce fixează roţile, iar la temperaturi mari se aprinde. Până acum, cinci astfel de cazuri au fost raportate în SUA, Franţa, Elveţia şi China.
În total, nu mai puţin de 1250 de astfel de maşini vor fi verificate pentru a se schimba adezivul respectiv cu un dispozitiv fix. Printre posesorii de Ferrari se află şi internaţionalul român Răzvan Raţ, care este foarte probabil să facă un drum până la service pentru a-i fi verificat automobilul în valoare de 168.000 de euro.
În urmă cu patru ani, pe autostrada Bucureşti Piteşti, un alt fotbalist român, Gabi Popescu, a avut probleme cu bolidul său. Modelul său de Ferrari 612 a luat foc, fiind distrus în totalitate.