Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4 maşini de lux mită pentru Şeful de la Ape Olt

Publicat in Adevarul, joi 2 septembrie 2010 ·

Şeful de la Ape Olt şi administratorul ElectroVâlcea vor petrece următoarele 29 de zile după gratii.

În urmă cu câteva minute magistraţii Tribunalului Argeş au decis să accepte propunerea procurorilor DNA Piteşti de a emite mandat de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Dorin Dobrişan şi al lui Ovidiu Eugen Ciogescu.

Dorin Dobrişan, director al sucursalei Râmnicu Vâlcea a CEC BANK S.A în perioada iunie 2005-iunie 2009, în prezent director al Administraţiei Bazinale de Apă Olt, este acuzat de luare de mită în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi uz de fals.

Ovidiu Eugen Ciogescu, administrator al SC ELECTROVÂLCEA SRL Râmnicu Vâlcea este acuzat la rândul său de dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, ambele în formă continuată.

Citeşte şi: Directorul Apelor Vâlcea reţinut de DNA Piteşti

În rechizitoriul întocmit de procurori s-au luat în calcul următoarele fapte:

”În perioada februarie 2006 – noiembrie 2008, în baza unor înţelegeri frauduloase, inculpatul Dobrişan Dorin, în calitate de director al sucursalei Rm. Vâlcea a CEC BANK S.A (societate cu capital integral de stat) a semnat o serie de contracte de lucrări şi de prestări servicii atribuite în condiţii nelegale societăţii SC ELECTROVÂLCEA SRL Rm. Vâlcea, administrată de inculpatul Ciogescu Ovidiu-Eugen. Suma totală decontată se ridică la peste 1 milion de lei.

De asemenea, în perioada 27 decembrie 2005 – 24 decembrie 2008, SC ELECTROVÂLCEA SRL a beneficiat din partea unităţii bancare menţionate de o linie de credit acordată iniţial în cuantum de 1.000.000 lei şi suplimentată ulterior la suma de 5.500.000 lei, cu prelungirea perioadei de rambursare. Suplimentarea succesivă a liniei de credit s-a făcut cu încălcarea, de către inculpatu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 38 minute
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Joe Biden l-a depășit pe Trump în preferințele americanilor, arată un sondaj al conservatorilor de la Fox News FOTO

Ziare.com acum 18 minute
Un sondaj de opinie arată că Joe Biden a urcat pe primul loc în preferințele americanilor pentru alegerile prezidențiale SUA din octombrie. Cifrele au fost publicate tocmai de Fox News, canal de știri care este acuzat că face propagandă republicană

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 42 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°