"Grand Paris" sau "Marele Paris" este şi titlul unei expoziţii, care va putea fi vizitată de pe 2 septembrie până pe 24 octombrie la Galeria Bibliotecilor, în arondismentul patru, din capitala Franţei. Expoziţia a fost organizată în contextul în care în toamna aceasta se împlinesc 150 de ani de la marea... extindere a Parisului, un eveniment de mare importanţă pentru geografia capitalei franceze.
"Grand Paris" sau "Marele Paris" este şi titlul unei expoziţii, care va putea fi vizitată de pe 2 septembrie până pe 24 octombrie la Galeria Bibliotecilor, în arondismentul patru, din capitala Franţei.
Expoziţia a fost organizată în contextul în care în toamna aceasta se împlinesc 150 de ani de la marea... extindere a Parisului, un eveniment de mare importanţă pentru geografia capitalei franceze.
În 1860 Parisul era, deci, mult mai mic decât în prezent şi avea doar 12 arondismente, iar conturul său urmărea linia unor fortificaţii terminate în 1844. Napoleon al III-lea dorea însă o altă imagine pentru Paris, capitala imperiului său, şi a decis, la acea oră, anexarea unor comune pentru a dubla aproape suprafaţa oraşului.
Aşa au intrat în componenţa Parisului comune precum Montmartre, Belleville, Auteuil sau Passy. De notat că instituţia de unde transmit colegii noştri de la Paris, altfel spus Casa Radio, se află pe teritoriul fostului sat Passy, unde îşi avea casa, pe un deal, cu vedere spre Sena şi marele scriitor Balzac.
Marele Paris s-a născut deci prin această operaţiune de anexare a 11 comune mărginaşe, ceea ce a însemnat pentru Paris crearea a 8 arondismente noi pe lângă cele 12 existente. Oraşul medieval, care avea o populaţie de un milion de locuitori, constituit în jurul catedralei Notre Dames şi a Luvurlui, în jurul Sorbonei şi al cartierului Marais, a devenit la ora aceea un oraş modern cu un milion 7 sute de mii de locuitori... Marile