Restructurare l O parte dintre cei 780 de angajaţi ai companiei vor fi trimişi acasă
Compania aeriană low-cost Blue Air, deţinută de omul de afaceri Nelu Iordache, anunţă un plan de restructurare a afacerii, însoţit de disponibilizări de personal. Sunt şi rute operate de firmă care sfidează criza, cum ar fi cele din Bacău spre Londra, Bergamo şi Torino. "Zona Moldovei a înregistrat un deficit istoric în ceea ce priveşte zborurile externe. Din păcate, astfel de oportunităţi nu se găsesc în fiecare zi", a declarat directorul general al Blue Air, Sherif Ussama.
Contextul general al pieţei de low-cost este unul dominat de recesiune. O parte dintre cei 780 de angajaţi ai companiei vor fi disponibilizaţi. Mai mult, compania vrea să pună în practică "un plan de restructurare a flotei, pentru că perioada de criză este foarte puternică. Astfel, am renunţat la patru avioane, urmând să rămânem cu şase aparate, plus alte două care vor fi livrate până la sfârşitul anului, parte a unei comenzi către Boeing. Situaţia de pe piaţă este dificilă, la fiecare trei luni se schimbă previziunile în ceea ce priveşte pierderile operatorilor aerieni şi aici este inclusă şi România", precizează oficialul Blue Air.
75%, gradul de ocupare a aeronavelor
Potrivit lui Ussama, în primul semestru, compania a înregistrat o creştere de 41% a numărului de pasageri transportaţi şi un avans de 10% al veniturilor. El nu a dorit însă să precizeze şi dimensiunea costurilor înregistrate în această perioadă. Reprezentantul companiei afirmă că în primele şase luni ale anului s-a înregistrat un grad de ocupare a aeronavelor de circa 75% şi că se aşteaptă ca, după încheierea planului de restructurare, să atingă o rată de aproape 85%.
În România operează mai multe companii low cost: Blue Air (singura cu capital 100% românesc), Wizz Air (Ungaria), Germanwings (deţinută de