Lui Radu Anton Roman îi plăcea să vorbească despre România ca despre un "arhipelag gastronomic". O dată afirmase că fiecare sat putea fi privit ca o insuliţă pe întinsul căreia puteai găsi, păstrate precum obiectele de preţ, cel puţin două-trei reţete cu specific nealterat. Ciorba de fasole verde cu afumătură şi tarhon, preparat specific pentru satele şi burgurile din interiorul arcului carpatic, reprezenta pentru el una dintre emblemele gastronomiei ardeleneşti, dar obişnuia să îţi spună că una e ciorba asta la Braşov, alta la Mediaş şi alta la Turda (asta ca să rămânem în cetăţile mari şi să nu intrăm în intimitatea câte unui sătuc).

SUB SEMNUL TARHONULUI

Mi-am adus aminte de această zicere a ilustrului gastronom atunci când am desfăcut plicul sosit pe adresa redacţiei de la Sibiu şi am citit prima reţetă pe care ne-o trimitea Magdalena Mărgineanu. Tare s-ar mai fi bucurat dragul de Radu să afle încă o variantă a uneia dintre reţetele lui preferate! - mi-am zis. Şi cum să nu gândesc aşa când în fruntea listei era: Ciorba de fasole verde cu afumătură şi tarhon! Acel tarhon despre care un autor de cărţi de bucate din Braşovul secolului al XIX-lea, J.C. Hinţ, spunea că e una dintre acele plante aromatice din bucătăria saşilor care definesc Ardealul şi pe ardeleni.

Cea de-a doua reţetă trimisă de Magdalena Mărgineanu a adus în atenţie din nou tarhonul, de data aceasta ca aromatizant pentru chifteluţele cu sos roşu. M-aş fi aşteptat, după apetitul lui Hinţ şi al lui Roman, să constat că tarhonul e folosit de ardeleni în toate bucatele. Dar nu e chiar aşa. Ciupercuţele de pădure, servite alături de o bucată de mămăligă cu brânză şi... mărar (după cum se vede, de plantele aromatizante tot n-am scăpat) reprezintă cea de-a treia reţetă ce ne-a sosit de la Sibiu. Eu zic să le încercăm pe toate...

Ciorbă de fasole verde cu af