Doi doljeni din comuna Lipovu au fost încătuşaţi de procurori şi ofiţerii DGA, după ce au încercat să-i mituiască pe poliţiştii care-l prinseseră pe unul dintre ei conducând fără permis.
Neştiind prea bine cum merg treburile în justiţia română, doi tineri din comuna doljeană Lipovu au intrat în panică atunci când au aflat că unul dintre ei va fi cercetat pentru conducere fără permis. Şi s-au speriat atât de tare, încât, de teama unei pedepse cu închisoarea, au ajuns să promită o mită de până la 1.000 de euro poliţiştilor care întocmeau dosarul penal. N-aveau habar că pentru o asemenea faptă puteau scăpa, fără nici o şpagă, doar cu o amendă administrativă de 1.000 de lei. Nu la fel de uşor se scapă în cazul mitei date anchetatorilor.
Loganul, mai tare decât Honda
Totul a început în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna doljeană Întorsura. La vreo jumătate de oră după miezul nopţii, o patrulă de poliţie formată din doi ajutori de şef de post, agentul Cătălin Măndoiu, de la Postul de Poliţie Întorsura, şi agentul Marius Iordache, de la Postul de Poliţie Radovan, au făcut semn de oprire unui autoturism Honda Prelude cu numere de Bulgaria, care venea dinspre discoteca din localitate. Şoferul Hondei a simulat oprirea, apoi a demarat şi a încercat să se facă nevăzut în întuneric, bazându-se pe faptul că maşina lui are un motor de aproape 200 CP, de vreo trei ori cât al Loganului poliţiştilor. Agenţii au urcat şi ei în maşina de serviciu şi a început o urmărire ca în filme pe uliţele comunei.
După ce s-a învârtit pe mai multe străzi din localitate, Honda a apucat-o pe un drum care ducea direct în câmp. Acolo, printre tarlale, Loganul şi-a dovedit superioritatea în faţa maşinii sport japoneze. După o urmărire de circa opt kilometri, Honda n-a mai putut înainta, rămânând cu roţile în şleauri. Cei patru ocupanţi ai vehiculului n-au m