Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasluienii nu au fost nici la antrenamentul de astăzi

Publicat in Adevarul, joi 2 septembrie 2010 ·

Antrenorul echipei FC Vaslui, Juan Ramon Lopez Caro, a sosit la stadionul Municipal, dar jucătorii nu s-au prezentat nici de această dată la şedinţa de pregătire programată la ora 10.30.

Lopez Caro a declarat că antrenamentul de la 10.30 era anunţat, deşi oficialii clubului susţin că jucătorii au liber şi pe 2 septembrie. Tehnicianul a adăugat că îşi va respecta oblicaţiile contractuale cu gruparea moldoveană şi se va prezenta şi la antrenamenul din această seară, programat la 18.30.

Dacă la antrenamentul de miercuri au fost totuşi prezenţi doi jucători, David Rivas şi Alejandro Campano, aduşi la FC Vaslui de Lopez Caro, joi dimineaţă nici măcar aceşţtia nu au mai venit la stadion.

Tehnicianul spaniol a venit la stadionul Municipal însoţit de avocatul său, Josep Vandellos, în vederea clarificării contractului cu gruparea moldoveană.

"Am venit să vedem ce se întâmplă aici la club legat de contractul lui Lopez Caro, de ce jucătorii nu au venit la antrenament. Trebuie să discutăm cu cei din conducere. Am constatat împreună cu Lopez Caro că nu este nimeni la stadion (n.r. - jucători), deşi exista un plan de antrenament pentru ziua de azi depus la club. Nu există miză financiară, Lopez Caro dorind doar să-şi ducă la îndeplinire contractul cu FC Vaslui", a declarat, joi, Josep Vandellos.

Avocatul a precizat că în cursul zilei de joi va da publicităţii un comunicat de presă în care va explica situaţia lui Juan Ramon Lopez Caro la Vaslui.

Jucătorii echipei FC Vaslui nu s-au prezentat la cele două antrenamente de miercuri, antrenorul Lopez Caro susţinând că şedinţele de pregătire au fost boicotate.

În replică, finanţatorul Adrian Porumboiu a declarat, miercuri, că Lopez Caro a dat dovadă de lipsă de respect, el modificând programul echipei, introducând câte două antrenamente miercuri şi joi, deşi iniţial îi anunţase pe jucători că vor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisarul SUA pentru Ucraina reclamă că atacul rusesc din Sumî „încalcă orice linie a decenței”

HotNews acum o ora
Trimisul special al SUA în Ucraina, Keith Kellogg, a declarat că atacul efectuat de forțele ruse asupra unor „ținte civile” în orașul Sumî din nord-estul țării „încalcă orice linie a decenței”. „Ca fost lider militar, înțeleg modul de țintire, iar a

USR anunță că va ataca decizia BEC care îi interzice să-i facă campanie lui Nicușor Dan: Un abuz

HotNews acum 4 ore
Uniunea Salvați România (USR) acuză o „cenzură politică mascată sub argumente birocratice” și anunță că va contesta în instanță decizia Biroului Electoral Central (BEC) care a stabilit că partidul nu poate face campanie electorală în favoarea candid

China a cerut SUA să anuleze complet taxele vamale reciproce

Ziua Constanta acum o ora
China a cerut duminică Statelor Unite „să anuleze complet” taxele vamale reciproce, după decizia Washingtonului de vineri de a scuti produsele high-tech, relatează AFP. „Îndemnăm Statele Unite să facă un pas mare pentru a-și corecta greșelile, să an

Apariţie scurtă a Papei Francisc în Piaţa Sfântul Petru, după slujba de Duminica Floriilor

News.ro acum 4 ore
Papa Francisc a făcut o scurtă apariţie în Piaţa Sfântul Petru, duminică, la finalul slujbei de Duminica Floriilor, salutând credincioşii din scaunul său cu rotile, în timp ce continuă recuperarea după o pneumonie dublă severă, transmite Reuters. ”D

Braşov: Tânără reţinută după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie

News.ro acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a ajuns în arest, pentru 24 de ore şi este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni după ce a furat un autoturism, l-a condus fără permis, a alimentat cu carburant fără a plăti şi apoi a fugit de Poliţie. Decizia privi

Kremlin: Nu se pot aştepta rezultate imediate după solicitările lui Donald Trump privind progrese către pace în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a declarat duminică că discuţiile cu echipa preşedintelui american Donald Trump pe tema Ucrainei decurg ”foarte bine”, însă este prea devreme pentru aşteptarea unor rezultate imediate, având în vedere deteriorarea profundă a relaţiilor bil

Nicuşor Dan lansează „Doza de fake news”, unde spune că va răspunde ştirilor false care îl vizează: Sunt multe prostii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile pezidențiale, reclamă din nou „avalanşa” de informaţii false din mediul online şi anunță lansarea unei rubrici în care spune că va demonta stirile neadevărate despre el. „

Bulgaria a primit primul său avion american de vânătoare F-16

HotNews acum 2 ore
Bulgaria a primit oficial duminică primul său avion de vânătoare american F-16, în cadrul unei comenzi istorice vizând modernizarea flotei aeriene a țării, scrie AFP, conform Agerpres. „Celebrăm un avion cu numărul de luptă 301, dar marcăm în primul

Facerea de bine…Un bărbat a vrut să ajute o tânără și s-a ales cu dosar penal, la Botoșani

Botosani News acum 5 ore
Poliţiştii de frontieră din Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, asupra căruia au fost descoperite două documente false, pe care acesta trebuia să le transporte în România la rugămintea unei tinere.

Floriile. Intrarea Domnului în Ierusalim

Buletin de Carei acum 7 ore
• publicat la: 13 aprilie 2025 Din punct de vedere liturgic, din aceasta zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl “petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până

Vremea

București
acum

18°
dum.

7°/19°
lun.

8°/15°
mar.

7°/16°
mie.

9°/21°
Iasi
acum

18°
dum.

4°/18°
lun.

6°/16°
mar.

8°/17°
mie.

11°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

5°/14°
lun.

6°/10°
mar.

7°/11°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

3°/18°
lun.

9°/12°
mar.

8°/10°
mie.

7°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

4°/21°
lun.

11°/15°
mar.

10°/16°
mie.

7°/22°