O dată cu venirea la guvernare a actualei Puteri, mediul de afaceri a avut de suferit. În disperarea de a atrage bani la bugetul de stat, guvernanţii au introdus tot felul de taxe şi impozite, care mai de care mai aberante, care au determinat micii afacerişti să dea faliment sau să-şi suspende activitatea pentru o bună perioadă. La baza acestor afirmaţii stau datele statistice ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), unde se văd clar efectele dezastruoase pe care le-au avut asupra societăţilor comerciale de la noi din ţară măsurile luate de guvernanţi.
În doar un an şi jumătate, numărul firmelor care au depus cereri de suspendare, dizolvare sau radiere voluntară a activităţii a crescut simţitor, ajungând la 388.157, faţă de 33.457, cât a fost la finalul anului 2008.
"Bugetul de stat a fost diminuat considerabil de la introducerea impozitului minim, la capitolul de impozitare, taxe şi contribuţii, deoarece, o dată cu încetarea activităţii a 317.557 de societăţi comerciale, au fost generate în cascadă scăderea încasărilor de la bugetul de stat din TVA, impozit pe profit şi impozit pe venit, scăderea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale şi fondurilor speciale din taxe şi creşterea numărului şomerilor.
Totalul veniturilor de la bugetul de stat care ar fi fost încasate de la 25% din numărul total de firme ieşite în perioada mai 2009-mai 2010 este de peste 2,8 miliarde de lei. Dacă facem un calcul simplu, reiese că bugetul de stat a pierdut 1,2 miliarde de lei", a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Nicolescu a mai spus că firmele care şi-au încetat activitatea nu au făcut-o pentru că erau evazioniste, ci pentru că le-au crescut insuportabil costurile. Impozitul minim de 500 de euro a fost impus şi firmelor care n