Ceea ce a deosebit insa cele trei tari baltice sau Polonia de celelalte foste membre ale Uniunii Sovietice, dar si de ambele maluri ale Prutului, a fost determinarea de a consolida democratia nu numai in forma, ci si in fond. Ceea ce, indraznesc sa afirm, nu si-a pierdut relevanta intr-o Romanie azi si ea integrata, dar tot mai reticent privita de parteneri, ca sa nu mai vorbim de o Republica Moldova aflata (pentru a cita oara?) in ajunul unor scrutine cruciale. Catre sfirsitul lunii iunie a acestui an se stingea din viata, la virsta de 77 de ani, primul presedinte al Lituaniei postcomuniste, Algirdas Brazauskas. Personalitate controversata, Brazauskas devenise in anii '80 prim secretar al Partidului Comunist Lituanian si, in aceasta calitate, era perceput de miscarea nationala Sajudis, activa de mai mult timp, drept o frina in calea militantilor pentru renasterea Lituaniei independente, fiind avocatul moderatiei si avertizind nu o data impotriva pericolului interventiei tancurilor sovietice. Si totusi, sub conducerea sa, Lituania avea sa devina primul stat din fosta Uniune Sovietica care isi va declara formal independenta, la 11 martie 1990. Celelalte doua state baltice, Estonia si Letonia, aveau sa faca acest pas dupa lovitura de stat esuata din august 1991, care va duce la dezmembrarea si disparitia Uniunii Sovietice. In consecinta, in literatura de specialitate despre aceasta perioada vom intilni si opinii potrivit carora Brazauskas ar fi fost arhitectul principal al colapsului sovietic, ceea ce este neindoielnic o exagerare. Nu intentionez sa prezint, la trei luni dupa disparitia sa, un necrolog al disparutului. L-am evocat aici numai pentru a ridica o intrebare, ceea ce nu inseamna neaparat ca voi fi capabil sa ofer toate raspunsurile posibile. Intrebarea suna astfel: de ce si cum explicam faptul ca, dupa prabusirea comunismului, cele trei state baltice au pasi