Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au intervenit aseară, în jurul orei 20.30 pentru stingerea unui incediu provocat la o locuinţă din comuna Turcoia, aflată în apropierea carierei de piatră.
Aseară un imobil aparţinând unei societăţi comerciale din Turcoia a luat foc. Purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Daniela Rotaru, a spus că Detaşamentul de Intervenţii de la Măcin a acţionat cu două autospeciale, însă, din păcate, nu s-a mai putut salva mare lucru. Cauza incendiului a fost o oală cu mâncare uitată pe aragaz.
Nu mai au nimic
Daniela Rotaru a mai spus că familia are trei copiii, iar părinţii sunt angajaţi la societatea comercială, proprietara casei făcută scrum. Familia şi cei trei copii au rămas fără acoperiş deasupra capului.
„Părinţii lucrează la cariera de piatră de la Turcoaia şi stăteau cu chirie în casa proprietate a societăţii. Flăcările au mistuit tot, mobilier, bunuri personale, acoperiş, pereţi. Practic oamenii aceştia au rămas fără nimic. Păgubită este societatea comercială, proprietara imobilului“ a afirmat Daniela Rotaru.