În republica de peste Prut, atmosfera între diferitele etnii era încordată încă din 1989. Emanciparea populaţiei româneşti de sub tutela Moscovei a declanşat furia rusofonilor din stânga Nistrului şi din sudul Basarabiei, dornici de autonomie. Nici măsurile timide democratice nu păreau să-i îmbie pe locuitorii nemulţumiţi de statutul de cetăţeni ai Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (RSSM).
Deputaţii aleşi în primul Parlament democratic de la Chişinău au respins una câte una iniţiativele legislative adoptate la prima sesiune a Sovietului Suprem în 1990: Declaraţia de Suveranitate a RSSM, Decretul cu privire la puterea de stat, denunţarea pactului Molotov-Ribbentrop şi a protocolului adiţional secret.
Astfel încât, în vara anului la Comrat, găgăuzii au proclamat o republică autonomă. Iar în septembrie 1990, şi transnistrenii le-au urmat exemplul. Picătura care a umplut paharul răbdării la Chişinău au fost manifestaţiile prilejuite de "sărbătoarea limbii", la 31 august 1990. Atunci, în oraşele şi comunele din teritoriile "rebele", tricolorul fie a fost furat de pe clădirile oficiale, fie a fost batjocorit în pieţele publice. Şi Kremlinul părea să-şi fi pierdut echidistanţa. Bunăoară, congresul ilegitim al deputaţilor transnistreni s-a desfăşurat sub protecţia unui batalion al regimentului Ministerului Afacerilor Interne din URSS, detaşat de la Chişinău la Tiraspol.
La 2 septembrie 1990 a sosit ziua "răfuielii". În timp ce deputaţii sovietelor din Transnistria se adunaseră în stânga Nistrului cu scopul proclamării unei entităţi statale independente, în capitala republicii s-a desfăşurat a doua sesiune extraordinară a Sovietului Suprem al RSSM.
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut preşedintelui prezidiului, Mircea Snegur. "Nu le place nici demontarea modelului stalinist de organizare a vieţii obşteşti, nici constit
