Un export de energie în valoare de peste 100 de milioane de euro cu o cantitate care ar putea alimenta timp de doi ani activitatea Petrom, cea mai mare companie din România, va fi realizat în următorul an, primele livrări fiind făcute chiar de ieri.
Principalii protagonişti ai acestei tranzacţii sunt complexurile energetice, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie local, Nuclearelectrica, unul dintre cei mai ieftini producători de energie, Electrica, cea mai mare companie de stat din domeniul furnizării şi distribuţiei de energie, şi o firmă din Serbia, Rudnap, cu 3 angajaţi pe plan local.
Ideea lui Videanu
Ideea realizării unui export de energie electrică de dimensiuni ample a fost lansată luna trecută chiar de către ministrul economiei Adriean Videanu, la vremea respectivă oficialul anunţând că se pregăteşte un export de până la 500 MW cu scopul de a ajuta consumul de cărbune produs de Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. În contextul în care depozitele complexurilor energetice din bazinul Olteniei se umpleau de cărbuni neutilizaţi din cauza scăderii cererii de energie, autorităţile au găsit ca soluţie realizarea unui export masiv de energie electrică în regiune.
"De la 1 septembrie a început acest export şi va avea o durată de un an de zile. Cantitatea în cauză este de 300 MW. Preţul la care se va realiza exportul de energie electrică este confidenţial, dar asigură profit societăţilor româneşti implicate şi asigură funcţionarea la o capacitate mărită a centralelor de producere a energiei electrice. A fost o idee care a generat profit pentru toate părţile. Şi pentru noi, care doar din acest export de energie am reuşit să ne plătim salariile pentru o lună, şi pentru producătorii de energie, mai ales cei termo care deja nu mai aveau ce face cu cărbunii, şi pentru cumpărător care este o firmă din Serbia. Este o treabă