Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibil: Grădiniţă de oraş cu hazna în fundul curţii

Publicat in Adevarul, joi 2 septembrie 2010 ·

Este vorba despre cea mai mică grădiniţă din Galaţi, veche de peste 110 ani, amplasată într-un cartier „uitat de lume". Autorităţile oraşului se apără şi spun că nu pot face nimic pentru că zona nu este canalizată.

La o aruncătură de băţ de vânzoleala din oraş, pe drumul care uneşte centura Galaţiului cu zona industrială din nordul combinatului Arcelor Mittal, se află cartierul Fileşti. Câteva sute de case, o mică zonă industrială şi o şcoală.

Piticii nimănui

De fapt nu mai este şcoală de câţiva ani, pentru că Inspectoratul Şcolar a decis să-i trimită pe elevii din ciclurile primar şi gimnazial la Şcoala 38 şi să păstreze acolo doar copiii din preşcolar.

Grădiniţa 29 este poate cea mai mică grădiniţă din oraş: are doar 25 de copii, comasaţi toţi într-o grupă. Din păcate, nu aceasta-i problema: Grădiniţa 29 este singura din oraş care are grupul sanitar în spatele curţii.

„Acum este vară şi nu avem probleme, dar închipuiţi-vă iarna, la minus 20 de grade, cum stau copiii la rând la toaletă. Le îngheaţă tot în ei!" spune singura educatoare din grădiniţă, Florica Diacu Ghiorgachis.

Nevoia de adaptare la condiţiile existente a determinat-o pe educatoare să le formeze copiilor un reflex de a merge la toaletă la ore fixe.

„Ei ştiu deja că la 9.30, la 10.15 şi la 11.00 trebuie să meargă la toaletă. Dacă este vreun caz izolat, în special dintre cei mici, pe care-l apucă nevoia, trebuie să las toată grupa şi să merg cu el la toaletă", povesteşte educatoarea.

Un rol important în bunul mers al grădiniţei îl are şi îngrijitoarea Nela. Ea este cea care face curat peste tot.

„De multe ori mă chinui zadarnic să fac totul bine. De pildă, când pun detergent în apa rece nu se dizolvă şi nu am cum să spăl aşa cum ar trebui", se plânge îngrijitoarea.

Autorităţile ştiu despre această situaţie, dar spun că nu pot face nimic. „Acolo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°