Azi-dimineaţă, zeci de locuitori ai Hunedoarei au format cozi pentru a primi ajutoarele alimentare acordate prin programul UE. Ajutoarele au fost distribuite la Piaţa Dunărea şi au constat în 3,2 kilograme de paste făinoase.
Cei mai mulţi dintre hunedorenii care au venit astăzi la Piaţa Dunărea, pentru a primi gratuit alimentele, s-au declarat nemulţumiţi că sunt nevoiţi să stea la coadă şi, mai mult, pentru că nu au fost informaţi din timp despre program. „Am auzit din vecini că se dau alimentele, altfel nu mai apucam să le luăm, aşa cum nu am apucat să luăm nici făina care s-a epuizat. Anii trecuţi eram anunţaţi prin poştă”, spune Arsenie Bruniţan, unul dintre pensionarii beneficiari ai ajutoarelor de la UE.
Iolan Kaşa, o altă pensionară care de la primele ore ale dimineţii s-a aşezat la coadă la macaroane, susţine că alimentele sunt binevenite pentru familia ei, pentru că trece printr-o perioadă grea.
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Hunedoara, prin programul guvernamental desfăşurat cu sprijinul UE, beneficiarii alimentelor vor primi câte un kilogram de zahăr, 3,2 kilograme paste făinoase, 14 kilograme de făină, 7 kilograme de mălai, 1,3 kilograme de biscuiţi şi un kilogram de lapte praf.
Categoriile de persoane care vor beneficia de ajutoare alimentare sunt: familiile şi persoanele care au dreptul la un venit minim garantat, şomerii, pensionarii cu venituri mai mici de 400 de lei şi persoanele cu handicap grav.
Alimentele vor fi distribuite zilnic, de luni până vineri, la Piaţa Dunărea din Hunedoara, de la orele 8.00 la 15.00.