După patru luni consecutive de scădere, numărul de şomeri din Spania a reînceput să crească în luna august, arată datele Ministerului Muncii, potrivit AFP.
Numărul şomerilor din Spania a urcat cu 61.083 în luna august, respectiv 1,5%, faţă de luna precedentă, şi a ajuns la un total de 3,97 de milioane. Astfel, Spania rămâne statul cu cea mai mare rată a şomajului din zona euro.
Institutul naţional de statistică spaniol, care aplică o metodologie de calcul difertită de cea a Ministerului Muncii, a anunţat la finele lunii iulie că rata şomajului a continuat să urce în cel de-al doilea trimestru, la 20,09% din populaţia activă, de la 20,05% în cele trei luni anterioare.
Potrivit celor mai recente date, numărul şomerilor români din Spania se ridică la 87.413, informează biroul ataşatului pe probleme de muncă şi sociale de la Ambasada României la Madrid. Este vorba de cetăţenii români care s-au prezentat la birourile de servicii spaniole pentru ocuparea forţei de muncă şi caută un loc de muncă. Dintre aceştia, 60.305 români primesc indemnizaţii de şomaj, iar alţi 7.841 sunt beneficiarii.