Vreau sa ii multumesc doamnei foste invatatoare care mi-a demonstrat ca la 70 de ani, in singuratate, iti poti pastra simtul umorului si pofta de viata. Serenei, cu “prospetimea” si avantul caracteristic celor 19 ani. Care te cucereste cu increderea nesfarsita in oameni si ea insasi, asteaptand sa infranga viata si sa isi indeplineasca cele 1000 de vise.

Le multumesc parintilor Serenei care mi-au demonstrat ca parintii cu o minte deschisa, toleranti, dar fermi si de neinduplecat atunci cand e nevoie, dau lumii tineri frumosi.

Ii multumesc primului domn care, in aeroport, mi-a imprumutat telefonul, fara de care nu as fi putut anunta in timp util ca nu pot pleca din Roma. In el umanitatea a invins suspiciunea, teama ca as fi putut fugi cu telefonul sau. Nu pot sa il uit nici pe domnul care, vazandu-ma cu valiza enorma pe care cu greu o mai puteam misca din loc, mi-a adus un carucior pentru bagaje si m-a intrebat daca aveam nevoie de ajutor. Cum sa il uit pe tanarul care a insistat din rasputeri sa imi dea bani de bilet in gara?

Va multumesc si dumneavoastra, doamna blonda, care, vazandu-ma disperata, mi-ati urcat bagajul in tren, m-ati luat in brate si mi-ati spus sa nu ma ingrijorez pentru ca voi ajunge acasa.

Domnule sef de tren, sper ca intr-o zi va voi reintalni pentru a va multumi din nou pentru bunatatea si calmul dumneavoastra. In vacarmul suferintei mele ati reusit sa ma faceti sa surad si m-ati linistit.

Acesti oameni au fost salvarea mea pe lungul drum al neajungerii acasa de ieri. Inca nu stiu daca aceasta zi a fost o pedeapsa sau Dumnezeu a vrut sa ma rasplateasca pentru vreo fapta buna, pentru ca ieri mi-am amintit cat de umani pot fi OAMENII. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Vreau sa ii multumesc doamnei foste invatatoare care mi-a demonstrat ca la 70 de ani, in singuratate, iti poti pastra simtul umorului si po