Fusei şi eu o dată prin Oltenia cea sărutată de soare şi mă-ndrăgostii de bucatele ei. Grozave bucate, drept să vă spui! Şi puse alăture de-o bărdăcuţă cu zaibăr parcă şi mai bune-mi părură!
Acuma, cu perfectul simplu eu nu le am aşa de bine ca un oltean neaoş, însă unul dintre cei care ne-au trimis scrisori cu reţete româneşti la redacţie, Marinică Nicolea din Craiova, ştie mai bine ca noi şi graiul oltenilor, şi gustul bucatelor lor, dar şi anecdotele şi poveştile locului.
O POVESTE
"Se zice că o dată se duse un oltean la Poarta Raiului şi era obiceiul pe atunci că cine venea în Rai să aducă şi el câte ceva pentru masa sfinţilor şi a lui Dumnezeu. Da' olteanul nostru s-a dus la Sfântul Petru cu o paporniţă plină cu praz, iar sfântu' l-a întrebat: «Da' de ce n-ai venit şi tu, Marine, cu o găină, cu un purcel, cu ceva? Că doar nu crezi că s-or sătura toţi sfinţii cu o mână de praz? Măcar dintr-o găină făceam şi noi o zeamă lungă, să ne ajungă...». Dar olteanul nostru, de colo, răspunde: «D'apoi, Sfinte, mai fusei o dată aici, la Poarta Raiului, cu o găină numai bună de zeamă, da' dumneata ai luat găina şi m-ai lăsat să aştept cât s-o duci la bucătăriile Raiului. Şi aşteptai, şi aşteptai şi, cum văzui că nu te mai întorci, ia, mă dusei şi eu înapoi, pe pământ, la femeia mea... Da' acu' mă cam plictisii de gura ei cea viperată şi, ce-mi zisei, ia să mai trag eu o fugă până-n Rai. Da' găină nu mai aveam în ogradă, nici alte orătănii, şi de-asta îţi adusei numa' praz...». Sfântul Petru se uită în catastiful lui şi văzu că Marin avea dreptate: adusese o dată găina, da'n Rai încă nu intrase. Aşa că se mulţumi de data asta cu paporniţa cu praz şi-i dădu drumul să intre".
După toată povestea asta frumoasă, Marinică Nicolea ne-a scris aşa: "N-am bătut încă la poarta Raiului, dar tot vă aduc o mână de praz. Vă trimit aici o reţetă
