Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un oltean la poarta Raiului

Publicat in Jurnalul, joi 2 septembrie 2010 ·

Fusei şi eu o dată prin Oltenia cea sărutată de soare şi mă-ndrăgostii de bucatele ei. Grozave bucate, drept să vă spui! Şi puse alăture de-o bărdăcuţă cu zaibăr parcă şi mai bune-mi părură!

Acuma, cu perfectul simplu eu nu le am aşa de bine ca un oltean neaoş, însă unul dintre cei care ne-au trimis scrisori cu reţete româneşti la redacţie, Marinică Nicolea din Craiova, ştie mai bine ca noi şi graiul oltenilor, şi gustul bucatelor lor, dar şi anecdotele şi poveştile locului.

O POVESTE

"Se zice că o dată se duse un oltean la Poarta Raiului şi era obiceiul pe atunci că cine venea în Rai să aducă şi el câte ceva pentru masa sfinţilor şi a lui Dumnezeu. Da' olteanul nostru s-a dus la Sfântul Petru cu o paporniţă plină cu praz, iar sfântu' l-a întrebat: «Da' de ce n-ai venit şi tu, Marine, cu o găină, cu un purcel, cu ceva? Că doar nu crezi că s-or sătura toţi sfinţii cu o mână de praz? Măcar dintr-o găină făceam şi noi o zeamă lungă, să ne ajungă...». Dar olteanul nostru, de colo, răspunde: «D'apoi, Sfinte, mai fusei o dată aici, la Poarta Raiului, cu o găină numai bună de zeamă, da' dumneata ai luat găina şi m-ai lăsat să aştept cât s-o duci la bucătăriile Raiului. Şi aşteptai, şi aşteptai şi, cum văzui că nu te mai întorci, ia, mă dusei şi eu înapoi, pe pământ, la femeia mea... Da' acu' mă cam plictisii de gura ei cea viperată şi, ce-mi zisei, ia să mai trag eu o fugă până-n Rai. Da' găină nu mai aveam în ogradă, nici alte orătănii, şi de-asta îţi adusei numa' praz...». Sfântul Petru se uită în catastiful lui şi văzu că Marin avea dreptate: adusese o dată găina, da'n Rai încă nu intrase. Aşa că se mulţumi de data asta cu paporniţa cu praz şi-i dădu drumul să intre".

După toată povestea asta frumoasă, Marinică Nicolea ne-a scris aşa: "N-am bătut încă la poarta Raiului, dar tot vă aduc o mână de praz. Vă trimit aici o reţetă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 5 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 7 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 3 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 6 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°