Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocaţi implicaţi în fraude imobiliare

Publicat in Jurnalul, joi 2 septembrie 2010 ·

Directorul BCR Sucursala Chitila, Lolea Luminiţa, pus sub acuzare.

O fraudă imobiliară de proporţii,în care sunt implicaţi de-a valma un notar, un şef de bancă, trei avocaţi, funcţionari de la cadastru şi interlopi din neamul Dîrjan, a fost descoperită de procurorii DIICOT, Serviciul Teritorial Bucureşti, cu sprijinul serviciului secret al Ministerului de Interne, DGIPI şi al ofiţerilor BCCO Bucureşti

Potrivit comunicatului DIICOT, joi dimineaţă în Bucureşti au avut loc 47 de percheziţii domiciliare simultane (DGIPI susţine însă că au fost doar 26 de percheziţii). Au fost duse la sediul DIICOT 45 de persoane pentru audieri, dintre care 25 au fost deja puse sub învinuire pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, fals şi uz de fals, prejudiciul fiind estimate la 980.000 de euro.

Printre cei implicaţi se află un notar, dar şi trei avocaţi, dintre care unul nu a fost încă localizat. Avocaţii Sever Teodorescu (apărător în clanul Gemenii şi al lui Nati Meir, judecat pentru corupţie) şi Alecu Sichitiu, din cadrul Baroului Bucureşti, au fost deja puşi sub învinuire.

Surse judiciare ne-au precizat că şeful de bancă implicat penal în această înşelăciune este Lolea Luminiţa, "o fostă directoare de la Europe Bank, acum la BCR - Sucursala Chitila", în cauză fiind implicaţi un poliţist, dar şi doi funcţionari publici de la Serviciul de carte Funciară al Sectorului 1 Bucureşti.

Lângă ei în boxa acuzaţilor sunt şi patru interlopi din Chitila, membri ai clanului Dîrjan, cunoscuţi cu antecedente penale pentru fapte comise cu violenţă şi cămătărie. În esenţă, gruparea punea ochii pe imobile şi terenuri "părăsite" ai căror proprietari locuiau în altă parte, întocmeau acte false fie pentru vânzarea multiplă, fie pentru ipotecarea bunurilor în scopul obţinerii unor credite banc

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 28 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°