Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlădescu, Şeitan şi Dumitru, pe lista remaniabililor. Vezi pe cine vrea Boc în locul lor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 2 septembrie 2010 ·

Ministerele Muncii, Agriculturii şi Finanţelor sunt cele la care Emil Boc vrea să schimbe titularii. Pe listă mai apar trei nume, Gabriel Sandu (Comunicaţii) şi Radu Berceanu (Transporturi şi Infrastructură), dar şi Adriean Videanu (Economie), care s-a autopropus. Sursa: EVZSursa: EVZSursa: EVZ

1 /.

Surse din PDL au declarat astăzi pentru EVZ că lista celor trei - Şeitan, Dumitru şi Vlădescu – este cea cu care premierul merge astăzi în Colegiul Director să obţină aprobarea partidului.

Dacă, la început, s-a spus că lista lui Boc îi cuprinde pe Şeitan, Dumitru şi Vlădescu, aceasta s-a lărgit cu nume grele din partid, ca Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Ultimul s-a autopropus pe lista remaniabililor.

Ca înlocuitori, Boc intenţionează să-i propună - susţin sursele citate – pe deputatul Valeriu Tabără la Agricultură, pe senatorul Cristian Rădulescu la Muncă şi pe deputatul Gheorghe Ialomiţianu la Finanţe. Toţi sunt membri PDL, fără anvergură însă.

Ce spune Constituţia despre remaniere

Potrivit legii fundamentale în caz de remaniere guvernamentală, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, şeful statului va numi alţi miniştri pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.

CINE SUNT NOII MINIŞTRI PROPUŞI

Gheorghe Ialomiţianu (posibil înlocuitor al lui Sebastian Vlădescu) s-a născut pe 14 septembrie 1959, în judeţul Braşov. Doctor în contabilitate, Ialomiţeanu este vicepreşedinte al Comisiei de buget-finanţe. Ca deputat PD-L, a avut 112 luări de cuvânt în plen, în cadrul a 52 de şedinţe şi a susţinut 4 declaraţii politice. De asemenea, a făcut 24 de propuneri legislative şi a adresat 11 întrebări şi interpelări. @

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 37 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°