”M-am săturat de toată ipocrizia şi prostia existentă la nivelul unora dintre colegii de breaslă”, afirmă Robert Turcescu, pentru paginademedia.ro, referindu-se la info-trip-ul organizat de RMGC (compania canadiană care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșia Montană), info-trip la care a participat și el alături de alte vedete ale jurnalisticii autohtone.
Ca unul care am scris despre excursia din Noua Zeelandă mă simt și eu pe lista ”proștilor” despre care vorbește Robert Turcescu. Dar mă simt bine, atâta timp cât pe aceeași listă se mai află Cătălin Tolontan, Cristian Tudor Popescu, Alina Mungiu-Pipidi, Sabin Orcan ori Liviu Avram (lista e mult mai lungă, acestea sunt doar numele care îmi vin acum în minte).
Dar dacă mă consider ”prost” e pentru că l-am considerat, la un moment dat, pe Robert Turcescu jurnalist profesionist. Ba chiar am și afirmat public acest lucru, lucru pentru care îmi cer scuze astăzi cititorilor mei. Iar faptul că m-am înșelat asupra calităților lui profesionale nu are vreo legătură cu ideea sponsorizării deplasării în Noua Zeelandă de către RMGC (da, am participat și eu la info-trip-uri, lucru despre care am scris aici).
De la un jurnalist profesionist m-aș fi așteptat însă ca, odată ajuns în Noua Zeelandă, să documenteze pe cont propriu subiectul, nu doar bazându-se pe informațiile și persoanele cu care i-au pus în contact cei de la RMGC. O pre-documentare despre minele din Noua-Zeelandă, i-ar fi atras atenția lui Robert Turcescu (și celorlați din grup) asupra unui aspect extrem de interesant. În acest an, sub presiunea demonstrațiilor de stradă și a unei inițiative civice care a strâns 37.000 de susținători, Guvernul neo-zeelandez a stopat autorizarea altor mine de aur în Insula Marii Bariere, în Peninsula Coromandel și în Parcul Național Paparoua de pe Coasta de Vest. Mai mult, în urma aceleiași presiun