Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua unitati din sistemul de invatamant preuniversitar privat, Fara autorizatie de functionare provizorie

Publicat in Cuvantul Liber, vineri 3 septembrie 2010 ·

- Economic - nr. 621 / 3 Septembrie, 2010 Incepand cu anul scolar 2010 _ 2011, prin Ordinul ministrului Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, s-a decis ridicarea autorizatiei de functionare provizorie pentru noua unitati de invatamant preuniversitar particular. Decizia a fost luata la propunerea Agentiei Romane pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Preuniversitar (ARACIP), care, pentru a evita orice confuzie legata de reteaua scolara din invatamantul privat, a solicitat inspectoratelor scolare judetene, in luna august, situatia functionarii tuturor unitatilor de invatamant preuniversitar particular autorizate. In urma datelor primite din teritoriu, ARACIP a considerat necesara emiterea ordinelor de ministru privind ridicarea autorizatiei de functionare provizorie pentru noua unitati de invatamant preuniversitar particular. Potrivit legislatiei in vigoare ,,se considera desfiintat/desfiintata nivelul de invatamant, specializarea, respectiv calificarea profesionala pentru care organizatia furnizoare de educatie autorizata sa functioneze provizoriu nu a mai scolarizat, din diferite motive, o perioada minima egala cu un ciclu de scolarizare" (art. 31 din HG nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare institutionala in vederea autorizarii, acreditarii si evaluarii periodice a organizatiilor furnizoare de educatie). In lista celor noua unitati particulare de invatamant preuniversitar carora li s-a ridicat autorizatia de functionare provizorie, incepand cu anul scolar 2010 _ 2011, poate fi regasita si Scoala Postliceala "Didactica Nova" din Targu-Mures, judetul Mures (Fundatia "Didactica Nova" din municipiul Targu- Mures) - nivel de invatamant postliceal, specializarile "finante-contabilitate" si "turism". Efectul imediat este acela ca unitatile de invatamant mentionate pierd dreptul de a inscrie elevi pentru anul scolar 2010-2011. Letitia BOT

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja: Furtul tezaurului dacic din Olanda este o ruşine internaţională/ Trebuie să aflăm dacă furtul a fost orchestrat pentru a manipula filonul naţionalist în prag de alegeri

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, se întreabă cum a fost posibil ca, într-un muzeu dintr-o ţară europeană, în 2025, hoţii să pătrundă cu explozibili şi să fure piese de patrimoniu de nepreţuit, fără ca muzeul să asigure paza umană şi fă

Un nou incident în Marea Baltică. Cel puțin un cablu submarin care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat

Ziare.com acum 44 minute
Premierul suedez Ulf Kristersson a anunțat duminică, 26 ianuarie, că cel puţin un cablu submarin de date care leagă Suedia şi Letonia a fost avariat, un nou incident care intervine după o serie de incidente de acest fel la Marea Baltică. ”Informaţii

Alegeri prezidenţiale Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva validării candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul PNL Florin Roman a votat împotriva candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale, în cadrul Consiliului Național al PNL. Deputatul PNL Florin Roman a votat duminică, la Consiliul Naţional al PNL, împotriva validării candidatu

Primele detalii despre autorii jafului tezaurului dacic. Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania / Poliţia olandeză suspectează implicarea unor români

Mediafax acum o ora
Autorii jafului tezaurului dacic de la Muzeul Drents din Olanda încă nu au fost identificaţi de autorităţi. Cu toate acestea, poliţiştii olandezi au anunţat că au primit peste 50 de ponturi şi că le analizează cu atenţie. Acum, există informaţii pot

Cum este prezentat furtul tezaurului dacic în presa din Olanda. „Orice copil din România învaţă despre coiful de la Coţofeneşti la şcoală”

Ziare.com acum 2 ore
Presa din Ţările de Jos scrie despre importanţa pentru români a obiectelor de tezaur furate din muzeul Drents din Assen, citând români aflaţi în Olanda „Este devastator”, a povestit o jurnalistă româncă pentru colegii săi olandezi, în timp ce un rom

Superliga: Sepsi OSK – Oţelul Galaţi 2-0

News.ro acum o ora
Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Oţelul Galaţi, în etapa a 23-a din Superligă. La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, şi Cosmin Matei, şapte m

Meta testează introducerea reclamelor pe platforma Threads, care a depăşit 300 de milioane de utilizatori activi lunar

News.ro acum 47 minute
Meta Platforms va începe să testeze afişarea reclamelor pe platforma sa de socializare Threads, colaborând cu câteva branduri din SUA şi Japonia, a anunţat compania vineri, în timp ce aplicaţia a ajuns la peste 300 de milioane de utilizatori activi

Burduja, despre eventuala achiziţie a E-ON Furnizare de către o companie maghiară: Legăturile MVM cu Federaţia Rusă sunt evidente / Îşi rezerva dreptul să vândă acţiunile unor entităţi terţe din afara UE

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a prezentat câteva argumente pentru care se opune ca E-ON Furnizare să fie achiziţionată de compania MVM din Ungaria şi a precizat că legăturile dintre acestea companie şi Federaţia Rusă sunt evidente, din date

Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol rămâne în închisoare, inculpat de ”insurecţie”

News.ro acum 2 ore
Preşedintele sud-coreean suspendat Yoon Suk Yeol, vizat de o procedură de destituire după o impunere efemeră a legii marţiale, a fost inculpat duminică cu privire la faptul a condus o ”insurecţie” şi rămâne în detenţie, relatează AFP. Procurorii îns

Rezultatele Loto de duminică, 26 ianuarie 2025. Vezi dacă ești unul dintre câștigători

Ziua Constanta acum 31 minute
Report la Loto 6/49 la categoria I de peste 2,26 milioane de euro Report cumulat la Noroc de peste 2,39 milioane de euro Report la Joker la categoria I de peste 1,88 milioane de euro Astăzi, 26 ianuarie 2025, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Jok

Vremea

București
acum

dum.

4°/10°
lun.

5°/13°
mar.

7°/14°
mie.

8°/15°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
mar.

6°/14°
mie.

6°/14°
Constanta
acum

dum.

4°/9°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
mie.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/8°
lun.

3°/12°
mar.

5°/14°
mie.

7°/13°
Timisoara
acum

dum.

3°/11°
lun.

4°/14°
mar.

8°/16°
mie.

9°/13°