Urziceniul s-a înţeles cu Steaua, dar opoziţia Chimiei Brazi îl ţine pe mijlocaş prizonier în Bărăgan.
Transferul de jucători la pachet, de la Urziceni la Steaua, face şi victime. Laurenţiu Marinescu e singurul care a avut de suferit de pe urma discuţiilor dintre ialomiţeni şi bucureşteni. Motivul? El era inclus pe lista de 6 fotbalişti care urmau să ajungă în Ghencea, dar continuă să se antreneze în Bărăgan, printre juniorii pe care Steaua i-a trimis acolo, deoarece Chimia Brazi nu-l lasă să se transfere.
Prahovenii deţin 30 la sută din drepturile asupra fotbalistului în vîrstă de 26 de ani şi au garantată suma minimă de 300.000 de euro la vînzarea lui. Procent pe care nici Steaua, nici Unirea nu vor să-l plătească. Marinescu e cu psihicul la pămînt din cauza problemelor pe care le întîmpină: "Am încercat să discut personal cu cei de la Brazi, le-am zis că-mi fac rău, dar ei nu vor să-şi reducă pretenţiile Eu ştiu că discuţiile cu Steaua continuă şi mă rog să se rezolve mai repede!".
Varianta pesimistă pentru Laurenţiu e să se vadă obligat să continue printre "lupi": "Dacă roş-albaştrii nu-şi permit să plătească transferul meu, nu ştiu cine ar mai putea să dea banii, deci eu tot mai sper că voi ajunge în Ghencea. Ar fi groaznic să rămîn blocat".
"Cei de la Brazi m-au blocat la Urziceni şi asta nu e deloc plăcut pentru mine. Mă antrenez cu Unirea, sper că doar cîteva zile, pînă să rezolvă transferul la Steaua"
Laurenţiu Marinescu, mijlocaş Urziceni
3 posturi acoperă Marinescu: mijlocaş central, stînga şi dreapta. A început sezonul în curs ca titular şi a fost printre cei mai buni de la Unirea
Ofertă nouă
Steaua a continuat negocierile cu Chimia Brazi şi trecerea lui Marinescu în Ghencea e aproape să fie rezolvată. Roş-albaştrii discută prin intermediul lui Victor