Când vom înţelege oare că o treabă făcută ca la carte îţi poate aduce totul, în timp ce o treabă făcută pe jumătate îţi aduce numai pierderi? Iscusinţa prinţului Potemkin, care a construit sate din decoruri de carton pentru a prezenta Ecaterinei a Rusiei şi diplomaţilor străini o Crimee prosperă şi infloritoare, pare a fi un arhetip bine inrădăcinat (şi) la noi, unde fiecare pare să pună umărul pentru a oferi o imagine cât mai agreabilă a României. Cel dintâi ex

Când vom înţelege oare că o treabă făcută ca la carte îţi poate aduce totul, în timp ce o treabă făcută pe jumătate îţi aduce numai pierderi?

Iscusinţa prinţului Potemkin, care a construit sate din decoruri de carton pentru a prezenta Ecaterinei a Rusiei şi diplomaţilor străini o Crimee prosperă şi infloritoare, pare a fi un arhetip bine inrădăcinat (şi) la noi, unde fiecare pare să pună umărul pentru a oferi o imagine cât mai agreabilă a României. Cel dintâi exemplu vine (cum altfel?) de la eşantionul reprezentativ: administraţie de stat, în pragul falimentului, dă măsură dinamismului şi artei cosmetizării prin baletul pregătirilor febrile pentru vizita oficialilor FMI, unde se prezintă cele mai recente curbe de sacrificiu şi ne înălţăm pe vârfuri pentru a da bine în poză şi în rapoarte. La polul opus, o lovitură parcă şi mai iscusită din mediul privat cu perspective. România musteşte de întreprinzători locali care scot pe tarabe, cu mândrie, ceva ce pare a fi bunul cel mai de preţ al nostru în aceste vremuri ciudate: vântul şi proiecţiile financiare înnebunitoare pe care acesta le poartă spre minţile semiconfuze ale investitorilor. Oricum, aceştia nu îşi pot explica paradoxurile acestei ţări, dar le acceptă ca pe un dat.

În ultimii doi ani, am avut prilejul să văd destul de multe proiecte de parcuri eoliene imaginate de antreprenorii locali care, după criza imobiliară, par a migra cătr