Tânărul chitarist bucureştean Mircea Ştefan Gogoncea a ajuns în finala concursului de chitară din Benicassim, care poartă numele cunoscutului compozitor şi chitarist din Villareal, Francisco Tarrega.
Benicassim va găzdui, din nou, diseară, muzica bună, în cadrul finalei celei de-a 44-a ediţii a Concursului Internaţional de Chitară "Francisco Tarrega". Mexicanul Pablo Garibay, cubanezul Ali Jorge Arango, românul Mircea Ştefan Gogoncea şi francezul Arkaitz Chambonnet sunt cei patru muzicienicare îşi vor măsura talentul pentru a câştiga marele premiu. Evenimentul va avea loc diseară, la ora 22.00, ora Spaniei, la Teatrul Municipal, scrie Las Provincias.
Numele celor patru finalişti au fost anunţate ieri de către juriul evenimentului, prezidat, la această ediţie, de muzicologul argentinian Jorge Cardoso. În luarea deciziei a fost ajutat de profesorul Gerard Abiton, compozitorul Nuccio D'Angelo, chitaristul Ricardo Gallen şi muzicienii Antigoni Goni şi Jose Miguel Moreno, precum şi directoarei de orchestră Gloria Isabel Ramos Triano.
Ca în fiecare an, juriul, împreună cu coordonatorul festivalului, Domingo Tarrega şi edilii locali au efectuat tradiţionala vizită la mormântul chitaristului şi compozitorului Francisco Tarrega, care dă numele festivalului, în Cimitirul din Castellon.
Află pe adevarul.es cine este Francisco Tarrega şi de ce este el cel mai „ascultat" muzician din lume în ziua de azi.