A fost pasionată de istorie încă din şcoala generală, însă a ajuns să lucreze în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova întâmplător, dar nu regretă nicio clipă drumul pe care şi l-a ales în viaţă.

Fără măcar să ştie ce presupune munca de restaurator, Liliana a concurat pentru un post în cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. A fost motivată în alegerea făcută de pasiunea ei mai veche pentru istorie, dar şi de sora sa. Odată angajată pe postul de restaurator, şi-a dat seama că nu este tocmai ceea ce îi place, iar, după numai câteva luni, a ales un alt post, de conservator, în cadrul aceluiaşi muzeu. Zilnic, Liliana trece prin toate sălile muzeului, verifică dacă piesele expuse sunt în regulă, sau dacă au mici probleme legate de modul în care sunt aşezate sau restaurate. „Piesele trebuie să fie într-o stare de relaxare, iar eu trebuie să-mi dau seama când piesa ar trebui dusă la restaurare, să am grijă de microclimatul în care sunt păstrate exponatele, pentru că fiecare piesă este sensibilă şi necesită multă atenţie", este de părere specialista. Primul proiect, copilul ei Când vorbeşte despre monoxila, o barcă primitivă făcută dintr-un trunchi de copac, din Muzeul de Istorie, Liliana parcă povesteşte de primul ei copil. De această piesă extraordinară o leagă multe zile de muncă asiduă, de atenţie şi dăruire. Conservarea monoxilei a fost prima ei misiune în calitate de anagajt al muzeului ploieştean. „Am găsit monoxila în vara anului 1998, era foarte umedă şi a trebuit să scoatem umiditatea din ea, treptat, pentru a nu se deteriora. Nu aveam spaţiu de depozitare în muzeu, aşa că am dus-o la Vălenii de Munte pentru a o depozita. Aici mergeam în fiecare zi, toată iarna dintre anii 1998 şi 1999, pentru a o trata împotriva atacurilor biologice", îşi aminteşte Liliana. Bucuria ei a fost imensă când, în vara următoare, piesa a f