Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai veche bere din lume, descoperită pe o epavă în Marea Baltică

Publicat in Romania Libera, vineri 3 septembrie 2010 ·

Cele mai vechi sticle de bere din lume au fost descoperite joi, pe o epavă din Marea Baltică, la câteva zile după debutul operaţiunilor de aducere la suprafaţă din acelaşi loc a unor sticle de şampanie vechi de peste două sute de ani, potrivit autorităţilor finlandeze. "Credem că acestea sunt, de departe, cele mai vechi sticle de bere din lume", a spus Rainer Juslin, un purtător de cuvânt al guvernului local Aaland, provincie semiautonomă a Finlandei. Sticlele de bere, intacte, au fost dezgropate de pe o epavă veche de peste 200 de ani, care se află la 50 de metri adâncime în Marea Baltică.

Scafandrii au descoperit berea pe când participau la operaţiunea de aducere la suprafaţă a circa 70 de sticle de şampanie descoperite în iulie şi despre care se crede că sunt cele mai vechi din lume. Berea se găsea pe această epavă a unui vapor pe care autorităţile din Aaland nu l-au identificat şi despre care se crede că s-a scufundat în anii 1800. Originea vaporului şi data exactă a naufragiului nu au putut fi determinate de experţi.

"Temperatura constantă şi slaba luminozitate au furnizat condiţiile optime pentru conservare, iar presiunea prezentă în sticlele de bere a împiedicat infiltrarea apei de mare în dopuri", potrivit unui comunicat citat de Mediafax. Ipoteza conform căreia sticlele de şampanie ar fi marca Veuve Clicquot, una dintre cele mai renumite din lume, a fost înaintată de autorităţi în iulie, deoarece dopurile purtau încă o emblemă utilizată de această casă. Însă după ce a gustat dintr-o mostră, un reprezentant al mărcii a estimat, la începutul lui august, că băutura provenea mai degrabă de la casa Juglar, în prezent dispărută. Sticlele de şampanie valorează câteva zeci de mii de euro. Conţinutul epavei aparţine autorităţilor din insulele Aaland. Acest arhipelag suedofon este afiliat Finlandei, dar dispune de un guvern local autonom.

Cele mai

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 51 minute
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Cu cât vinde ANAF un Golf din 2004, cu numărul „FBI”. Licitația va avea loc pe 3 octombrie 2024

Gandul acum o ora
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitație un autoturism Volkswagen Golf 1K, din 2004, cu numărul „FBI”, cu preţul de pornire de 5.950 lei, fără TVA. Vânzarea va avea loc pe 3 octombrie la ora 11, la sediul Unităţii Fiscale

MAE recomandă evitarea oricărei călătorii în Liban, în contextul tensiunilor actuale

Ziua Constanta acum 18 minute
Ministerul recomandă ferm cetăţenilor români care se află deja în Liban să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale si

MAE reaminteşte românilor să evite orice călătorie în Liban

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, în contextul celor mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din Republica Libaneză şi al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, niv

Proiectul care prevede prelungirea plafonării RCA până la sfârşitul anului, în dezbatere

Mediafax acum o ora
Decizia de prelungire a fost luată „luând în considerare faptul că împrejurările care au determinat disfuncţionalităţi pe piaţa asigurărilor persistă, acestea fiind cele care au condus la adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 1326/2023 privind stabilir

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 6 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Marcel Boloş: Nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv. E nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a declarat luni că nu s-a pus problema ca să lucrăm la impozitul progresiv, el arătând că este nevoie în continuare să apărăm cota unică, aşa cum este ea acum reglementată de Codul Fiscal. ”Nu s-a pus prob

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 4 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
Iasi
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/23°
mar.

18°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

18°
lun.

13°/27°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°