Mă cheamă Denisa Marina Botofan şi am 2 ani. Ştiţi ce vreau eu cel mai mult şi cel mai mult? Să întâlnesc o zână! Sau mai multe... Eu stau cu mami într-o cameră de spital, am un ac înfipt în picior şi sunt cheală. De câte ori se deschide uşa salonului în care stau îmi dau lacrimile şi îmi vine să ţip. Plâng, pentru că cine intră pe uşa mea sigur vine să mă înţepe sau să-mi dea să înghit ceva amar. Am pe pat înşirate animăluţele - căluţul, vaca, oiţa, porcuşorul. Sunt din plastic colorat şi mi le-a luat mami să mă joc cu ele. Sunt jucăriile mele preferate, dar acum nici nu-mi mai vine să le aranjez ca la o fermă, nici să le dau să mănânce... Aş vrea să ies din spitalul ăsta şi mă plimb la soare. Vreau acasă, la mamaie şi la verişorul meu! Dar mami zice că nu se poate acum. Nu ne lasă doamna doctor, pentru că trebuie să mă fac bine.
Ce am? Am auzit-o pe mami spunând "leucemie acută limfoblastică". N-am nici cea mai mică idee ce înseamnă asta, dar din cauza ei nu mai am păr. Şi vomit. Şi fac febră. Şi nu pot să mănânc. Am mai avut odată, dar îmi trecuse...
Ştiţi, eu nu m-am născut aici. M-am născut în Spania. Mami şi tati locuiau şi munceau acolo. Şi eu am trăit acolo, până am împlinit 7 luni. Nu-mi amintesc mai nimic, dar mi-a povestit mami. Mi-a spus că într-o zi ei au rămas fără serviciu şi a trebuit să venim acasă. Acum stăm cu mamaie - mama lui mami - în comuna Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa. Să vă spun drept, eu nu am stat prea mult pe-acasă de când ne-am întors în ţară. La vreo lună după ce am revenit mi-am cam pierdut pofta de mâncare. Mami m-a dus la doctorul de familie şi el i-a spus că îmi ies dinţii, de-asta nu prea mănânc.
Apoi mi-au ieşit nişte pete pe mânuţe şi pe picioare. Erau roşii-violet, aşa. Şi apoi a început să-mi fie somn. Aşa de sooomn! Abia învăţam să merg. Mami mă punea în premergător şi începeam să a
